"Normal că mă văd şi preşedintele Federaţiei, şi preşedintele tuturor mă văd! Ştiu ce pot şi cât pot. Şi ştiu cât de corectă sunt, pentru că despre asta e vorba", a anunţat Anamaria Prodan, în exclusivitate la Antena Sport.
În acest moment, Anamaria Prodan reprezintă mai mulţi jucători importanţi din Liga 1, printre care şi pe Dennis Man de la FCSB.
Anamaria Prodan mai are de aşteptat doi ani
Următoarele alegeri pentru şefia FRF vor avea loc în 2022. Actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, se află la al doilea mandat. În 2018, Burleanu l-a învins fără drept de apel pe Ionuţ Lupescu. A avut 168 de voturi, faţă de 78 câte a adunat fostul jucător al Generaţiei de Aur.
Anamaria Prodan consideră că are experienţa necesară pentru a deveni preşedinte peste fotbalul românesc.
"Un om care se îmbogăţeşte peste noapte nu ştie săracul, îi cad banii din mână, nu ştie ce să facă cu ei. Cât de repede i-a primit, tot atât de repede se dizolvă, nu ştie ce să facă cu ei. Dacă nu ai creier, nu ai management în cap să ştii ceva, nu ai cum să ai succes", a spus Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Antena Sport.
- Anamaria Prodan a anunţat că vrea să fie preşedintele FRF
- Următoarele alegeri pentru şefia Federaţiei vor avea loc în 2022
- La ultimele alegeri, Răzvan Burleanu l-a învins pe Ionuţ Lupescu cu un "scor" categoric
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”































