Fostul dinamovist, Hanca, şi-a sărbătorit ziua în izolare, la Cracovia. Doar soţia și baieţelul său, micul Zian, i-au fost alături.
Cu gandul la fotbal, Hanca trage de el sa nu cedeze nervos in izolare!
"22 de zile de carantină în care nu am văzut nimic mai mult decât complexul în care stăm. Niciodată nu am avut răbdare. Cred că acesta este un test pentru mine", a spus Sergiu Hanca, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Sergiu Hanca așteaptă al doilea copil
Însărcinată în luna a șasea, Andreea ajută personalul medical din Polonia să se lupte cu virusul.
"E felul meu de a fi, acela de a nu putea sta deoparte. Am auzit de acest spital, care efectiv nu avea resurse de apă și mancare atât pentru doctori, cât și pentru pacienți", a spus soția lui Sergiu Hanca.
Andreea e și șefă de galerie pentru fanii Cracoviei, dar și foarte activă în bucătărie.
"Sunt o bucătăreasă foarte bună, o menajeră desăvârșită. Sunt bolnavă cu curățenia, maniacă chiar", s-a amuzat Andreea Hanca.
- Sergiu Hanca se simte de minune în Polonia
- Fostul dinamovist nu are timp să se plictisească în izolare
- Soția sa, Andreea, e voluntar, deși este însărcinată în șase luni
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- „Cutremur” în fotbal. Toate federațiile din UEFA, gata să boicoteze Cupa Mondială dacă planul lui Infantino prinde viață
- Carlo Ancelotti „a dat cărțile pe față”. Selecționerul Braziliei a spus de ce nu a preluat naționala Italiei
- FIFA nu ţine cont de contestatari! Când este aşteptată finalizarea controversatei finanţări private
- Clubul de top din Premier League interesat de Rafael Leao! Portughezul, între Galatasaray și Fenerbahce
- Real Madrid dă o super-lovitură pe piața transferurilor! Vinde jucătorul format la academie cu 70 de milioane de euro

































