Antena Sport
S-a apucat de patinaj când avea 4 ani și a ajuns campioană europeană. A renunțat la păpuși pentru a-și îndeplini marele vis.
Cătălina, patinatoarea din România chemată la școala lui Evgeni Plushenko
„Sacrificiul este că nu mă mai pot juca. (Reporter: Nu mai ai timp?) Da, dar vreau să ajung la Olimpiadă și să câștig locul 1„, a spus Cătălina pentru Antena Sport.
Pe lângă patinaj, copila merge și la gimnastică și balet. S-a apucat și de modelling. Micuța din România este invitată să se antrenez la una dintre cele mai tari școali de patinaj din lume, cea a campionului Evgeni Plushenko din Rusia.
„Am vrut să ajung la academia lui Evgeni Plushenko pentru că voiam foarte mult să sar dublu axel, care este o săritură mai dificilă„, a transmis Cătălina.
În România, patinajul cere sacrificii. „Mă trezesc la ora șase, sunt foarte puține patinoare„, a recunoscut micuța.
Nu este un sport ieftin. Banii pe care îi primește patinajul de la bugetul statului sunt aproape inexistenți! Totul se face pe banii părinților. Un singur antrenament ajunge chiar și la 100 de euro.
Cel mai tare show pe gheață din lume, Dancing on Ice: VIS ÎN DOI, vine și în România și va fi în curând la Antena 1.
- Cătălina este campioană europeană la 9 ani
- Dancing on Ice: VIS ÎN DOI, în curând la Antena 1
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Doliu în sportul din România. A murit Mircea Abraham
- Simone Tempestini, cel mai rapid la calificările Barum Czech Rally, etapa a cincea a Campionatului European
- Reacția Nadiei Comăneci, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Sabrina Voinea la Europene: „E păcat”
- Zi neagră pentru gimnastica românească: nicio calificare în finalele Campionatului European
- Elena Zaharia a pierdut cu Kuai Man la capătul unui meci dramatic. Cele mai importante faze, în AntenaPLAY!

































