Ministrul Ionuţ Stroe face anunţul! Când putem avea din nou suporteri pe stadioane!

Antena Sport Publicat: 23 septembrie 2020, 9:46 / Actualizat: 11 mai 2021, 19:43

Comentarii
Ministrul Ionuţ Stroe face anunţul! Când putem avea din nou suporteri pe stadioane!

Ionuţ Stroe face un anunţ important

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

"Prezența spectatorilor în săli deocamdată e destul de complicată. Prioritate vor avea sporturile în aer liber. Riscul de infectare e mult mai mare în spații închise. Probabil că în acest an (n.red. va fi permis accesul suporterilor), eu sunt un optimist. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ionuţ Stroe: La nivel normativ suntem pregătiți

La nivel normativ suntem pregătiți cu modul în care să reluăm prezența spectatorilor pe stadioane, ne trebuie doar un moment oportun.

Există deja discuții pe care le avem cu FRF și LPF. Va trebui apoi să discutăm cu cluburile și cu suporterii, gradul în care se vor conforma regulilor este unul esențial. Cu toții cunoaștem emoția participării la astfel de evenimente, de multe ori te face să te manifești altfel”, a declarat Stroe.

Stroe susţine că, după 1 octombrie, va avea loc o analiză la Guvern, în legătură cu impactul pe care măsurile de relaxare l-au avut în ultima perioadă.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:39

Angelescu a intervenit după UTA – Rapid: „Penalty!”. A anunţat cu ce jucător negociază pentru transfer

23:28

„Arbitrul știe că a greșit!” Stojilkovic a spus clar ce s-a întâmplat la faza penalty-ului din prelungiri

23:25

După 4 meciuri cu Pancu, Alex Dobre a numit diferenţa faţă de perioada Gâlcă

23:14

Pancu, cucerit de noua achiziție după primul meci: „Nu ai cum să dai greș cu așa jucător!” Ce spune de penalty-ul cerut

23:11

FotoRapid a cerut penalty la ultima fază a meciului cu UTA! Săpunaru, verdict imediat: „Se vede clar”

22:55

UTA Arad – Rapid 0-0. Giuleştenii iau doar un punct după ocazii uriaşe ratate!

1 Transfer la Dinamo. Jucător de naţională, acord pentru trei ani! 2 FotoCum arată acum Cătălina Ponor, la 9 ani de la retragerea din gimnastică. Imaginile vorbesc de la sine 3 Ce au făcut Elias Charalambous şi Mihai Pintilii la meciul de debut 4 EXCLUSIV„Bomba anului” Bănel Nicoliță a anunțat mutarea cu care Gigi Becali va da lovitura la FCSB: „Cinci campionate la rând” 5 Zeljko Kopic, rivalul lui Dinamo: croatul este pe lista unui club de top din Liga 1 6 Lovitură de teatru! S-a blocat transferul lui Assad Al Hamlawi, iar acum negociază cu un alt golgheter din Liga 1
Citește și