Sentinţă definitivă în cazul morţii lui Patrick Ekeng. Medicul de pe ambulanţă, condamnat. Ce sumă de bani va primi familia

Antena Sport Publicat: 22 februarie 2021, 11:55

Comentarii
Sentinţă definitivă în cazul morţii lui Patrick Ekeng. Medicul de pe ambulanţă, condamnat. Ce sumă de bani va primi familia

Decizii definitive în cazul morţii lui Patrick Ekeng

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Medicul de pe ambulanţă, Mihaela Duţă, a fost condamnată pentru ucidere din culpă la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. De asemenea, medicul mai trebuie să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Curtea de apel Bucureşti a menţinut dispoziţia tribunalului ca medicul şi SC Puls Medica SRL să plătească peste 200.000 de euro membrilor familiei Ekeng, reprezentând daune morale, însă a respins cererea acestora de acordare a unor despăgubiri materiale.

Pe de altă parte, judecătorii au respins cererea privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 655.200 euro, formulată de Natalie Mindjae Enouga.

Patrick Ekeng, decedat pe terenul de fotbal

Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon, pe 6 mai 2016, în minutul 70 al meciului Dinamo- Viitorul 3-3, la scurt timp după ce a intrase pe teren.

Ambulanța Puls aflată la stadion l-a transportat direct la Spitalul Floreasca, fără ca medicul să îi facă manevre de resuscitare, deși fotbalistul se afla în stop cardio-respirator.

Reclamă
Reclamă

După o oră şi jumătate de manevre de resuscitare, decesul lui Ekeng a fost anunţat la Spitalul Floreasca.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă finala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:16

Pedepsit o viață pentru că Brazilia a pierdut Mondialul: „Plătesc de 50 de ani pentru o crimă pe care nu am comis-o!

15:15

Ioan Ovidiu Sabău, declaraţie neaşteaptă: dă în Dinamo şi U Cluj chiar înainte de barajul “câinilor” cu FCSB

14:39

“Probleme majore”. Anunţul făcut de Cornel Dinu în ziua derby-ului Dinamo – FCSB: “Are prima şansă”

14:36

Dick Advocaat iese la atac înainte de Curacao – Germania, de la Mondiale: “Cu siguranţă avem o şansă”

14:03

Barcelona, de neoprit! A trimis oferta pentru jucătorul mult dorit: 100.000.000 de euro

13:45

Fiul lui Ion Ţiriac, intervenţie furibundă după şocul furnizat de Jannik Sinner la Roland Garros

1 Veste cruntă primită de CFR Cluj şi Steaua. Decizia anunţată de FIFA 2 Spaniolii îl dau ca și plecat pe Andrei Rațiu după finala Conference League: “O regulă nescrisă” 3 NEWS ALERTOfertă de peste 1.000.000 de euro făcută de FCSB pentru prima lovitură a verii 4 Primul mare transfer pregătit de Rapid: jucătorul de 5.000.000 de euro ar putea ajunge în Giuleşti 5 Mutare importantă la Rapid: jucătorul de 1.500.000 de euro, dorit de Pancu 6 Neymar, ce dezastru! Ancelotti crede că Santos a minţit pentru a-l ajuta să ajungă la Cupa Mondială
Citește și