Foto

Cele două cuvinte pe care le-a rostit Gică Hagi după cununia religioasă a fiicei sale, Kira, cu Thomas Ferfelis!

Publicat: 29 iunie 2025, 18:24

Comentarii
Cele două cuvinte pe care le-a rostit Gică Hagi după cununia religioasă a fiicei sale, Kira, cu Thomas Ferfelis!

Gică şi Marilena Hagi la cununia religioasă a fiicei lor, Kira

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gică Hagi a rostit două cuvinte după cununia religioasă a fiicei sale, Kira, cu grecul Thomas Ferfelis, care provine dintr-o familie elenă foarte bună.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Înainte de a se îndrepta spre restaurant, Gică Hagi le-a oferit o scurtă declaraţie jurnaliştilor aflaţi la biserica Sfântul Visarion, unde a avut loc cununia religioasă a Kirei.

Ce a spus Gică Hagi după cununia religioasă a fiicei sale, Kira

Suntem fericiţi!”, a exclamat, pe fugă, Gică Hagi.

Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat religios duminică, iar acum urmează petrecerea, care are loc la un salon de ceremonii din Cernica.

Ion Ţiriac a fost unul dintre cei care au ţinut să fie alături de fiica marelui Gică Hagi, în cea mai fericită zi a vieţii ei.

Reclamă
Reclamă

Pentru ca nunta să fie una ca-n poveşti, miliardarul român le-a oferit celor doi miri o maşină de lux cu care să ajungă la Biserica Sfântul Visarion din Bucureşti.

Cuplul a fost adus la ceremonie într-un Rolls Royce Phantom IV, un model extrem de rar, care a aparținut Ducesei de Kent și care face parte din colecția Țiriac Auto Collection.

În lume există doar patru exemplare ale acestui automobil istoric, o bijuterie a Marinei a Greciei și Danemarcei, fostă membră a familei regale britanice, soția prințului George, Duce de Kent.

Reclamă

Cum au apărut Ianis Hagi şi soţia sa, Elena, la nunta Kirei Hagi!

Ianis Hagi şi soţia sa, Elena, au ales ţinute foarte elegante pentru nunta surorii lui Ianis, Kira. Elena Hagi, care este însărcinată, a apărut cu o rochie galbenă la cununia religioasă a cumnatei sale, Kira, în timp ce Ianis Hagi a ales un costum maro, la care a asortat pantofi de aceeaşi culoare. Elena a ales ca accesoriu o geantă de culoare verde, care se potrivea de minune cu pantofii superbi, de aceeaşi culoare.

Gică Hagi şi soţia lui, Marilena, i-au aşteptat pe Ianis Hagi şi Elena pentru a intra în biserică în acelaşi timp.

Familia Hagi va mai avea în curând un motiv de petrecere. În curând se va naşte băieţelul lui Ianis Hagi şi al Elenei. Este primul copil al celor doi, iar atât ei, cât şi părinţii lor sunt extrem de entuziasmaţi.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuși Marius Baciu să ducă FCSB în preliminariile Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:08

Bologna – Inter (LIVE SCORE, 19:00). Cristi Chivu “trage cortina” peste un sezon de vis. Echipele de start

18:08

Gol validat după şapte minute în Chindia – Farul Constanţa. VAR a intervenit

17:42

Simona Halep a dat cărțile pe față și a enumerat motivele pentru care îi e dor de tenis: “Nu mă pot plânge”

17:35

VIDEOSlovacia – Cehia 0-1, la Campionatul Mondial de Hochei. SUA, învinsă de Letonia

17:15

Rinat Ahmetov şi-a trimis omul de încredere în România să facă o mare afacere. Cumpără şi un club de fotbal

17:03

Eroii Campionatului Mondial | Fotbalistul datorită căruia Pele a jucat și a câștigat World Cup la 17 ani

1 Diana Buzoianu, şocată după ce a fost acuzată că a făcut videochat! Atac total 2 Hervin Ongenda a semnat chiar înainte de barajul de Conference League dintre FCSB şi Botoşani 3 Se anunță record de asistență la barajul FCSB – Botoșani! Câți fani și-au procurat bilete la meciul din Ghencea 4 EXCLUSIVS-a săturat să fie rezervă şi vrea să plece de la Dinamo! 5 8.7 milioane de euro pentru FCSB! Lovitura dată de Gigi Becali 6 Anunţul momentului! Ce post a acceptat Pep Guardiola după despărţirea de Manchester City. OFICIAL
Citește și