Sorana Cîrstea (36 de ani) a postat un mesaj dintr-un cuvânt după ce fosta ei colegă de la naţionala de Fed Cup a României, Irina Begu (35 de ani), s-a căsătorit cu fostul jucător român de tenis Victor Crivoi (44 de ani).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Felicitări!”, le-a transmis Sorana Cîrstea mirilor.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, Victor Crivoi

Jucătoarea de tenis Irina Begu, în vârstă de 35 de ani, s-a căsătorit în weekend-ul trecut cu fostul tenismen Victor Crivoi, 44 de ani, care îi este antrenor.

„Mr. & Mrs. Crivoi 08.08.2026”, a anunţat Begu pe Instagram, postând şi câteva fotografii de la eveniment.

Irina Begu a jucat ultima dată la Wimbledon, în 30 iunie. Ea a fost eliminată în primul tur de Katie Swan (Marea Britanie). În prezent ocupă locul 472 WTA, însă cea mai bună poziţie a sa a fost locul 22 ocupat în urmă cu 10 ani.

Are în palmares şase titluri WTA la simplu şi nouă la dublu. A câştigat pe parcursul carierei în circuitul WTA premii de 9.074.683 dolari.

Victor Crivoi, care s-a retras din activitatea de sportiv în 2020, nu are niciun trofeu ATP în palmares. Cea mai bună poziţie în clasamentul ATP a fost locul 75 ocupat în 2009. A câştigat pe parcursul carierei premii totale de 628.202 dolari.

Mesajul dintr-un cuvânt al Soranei Cîrstea după ce fosta ei colegă de la naţională s-a căsătorit cu un român cunoscut! Mesajul dintr-un cuvânt al Soranei Cîrstea după ce fosta ei colegă de la naţională s-a căsătorit cu un român cunoscut! Mesajul dintr-un cuvânt al Soranei Cîrstea după ce fosta ei colegă de la naţională s-a căsătorit cu un român cunoscut! Mesajul dintr-un cuvânt al Soranei Cîrstea după ce fosta ei colegă de la naţională s-a căsătorit cu un român cunoscut!
Mai multe fotografii