Rohan Dennis a apărut în faţa instanţei. El fusese anterior trimis în judecată pentru moartea soţiei sale Melissa Hoskins. Dennis s-a prezentat ieri pentru prima dată în faţa unei instanţe australiene.
Aceasta a amânat dosarul pentru 6 august, relatează L’Equipe, potrivit News.ro. Fostul campion mondial la contratimp (2018 şi 2019), suspectat că şi-a ucis soţia, a fost inculpat pentru „omor prin imprudenţă la volan şi punerea în pericol a vieţii altei persoane”.
Rohan Dennis a apărut în faţa instanţei. Fostul mare ciclist australian e judecat în dosarul morţii soţiei sale
Australianul a compărut liber, el plătind o cauţiune atunci când a fost acuzat. Instanţa a amânat cazul său până la 6 august pentru a permite procuraturii să îşi pregătească argumentele şi să stabilească ce acuzaţii să aducă împotriva lui Dennis, relatează news.ro.
Dennis nu a făcut nicio declaraţie în faţa instanţei. Potrivit presei australiene, procurorii doresc o reconstituire a evenimentelor.
Rohan Dennis şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă în urmă cu un an.
Melissa Hoskins a fost campioană mondială la urmărire pe echipe pe pistă în 2015. Ea a fost prezentă la Jocurile Olimpice din 2012 şi 2016. Melissa îşi încheiase cariera în 2017 şi se căsătorise cu Dennis în 2018. Cuplul avea doi copii.
Rohan Dennis a fost arestat în decembrie de poliţia australiană, pentru că şi-a ucis soţia. Melissa Dennis a fost lovită de un vehicul în Adelaide, Australia, în noaptea de 30 decembrie şi a murit din cauza rănilor, la spital, în dimineaţa următoare. Rohan Dennis este acuzat că a călcat-o când se afla la volanul unei camionete.
Reacţia tulburătoare a familiei Melissei, femeia ucisă de soţul ei celebru, Rohan Dennis, într-un accident devastator!
Familia Melissei Dennis este „devastată” de moartea acesteia, survenită la finalul anului trecut, după ce a fost lovită de o maşină condusă de soţul ei, fostul ciclist Rohan Dennis.
Într-o declaraţie publicată pe site-ul Federaţiei australiene de ciclism, tatăl ei şi-a exprimat durerea în urma tragediei.
„Cuvintele nu pot exprima durerea noastră, tristeţea şi circumstanţele tragice ale decesului Melissei”, a scris Peter Hoskins.
„Eu, Amanda, Jess şi familiile noastre suntem complet devastaţi şi încă ne luptăm să înţelegem ce s-a întâmplat. Nu numai că am pierdut o fiică şi o soră, dar şi copiii ei şi-au pierdut mama, un spirit liber, o persoană cu suflet mare, răbdătoare şi care se bucura de viaţă. Ea a fost stâlpul vieţilor lor şi ale noastre şi trebuie să-i cinstim memoria, astfel încât ei să crească ştiind cine a fost, ce a reprezentat şi ce a oferit tuturor celor pe care i-a întâlnit. Manifestările de sprijin ne-au copleşit.
În scurta ei viaţă, Melissa a avut multe legături pozitive cu şi în jurul lumii. Înmormântarea va avea loc în oraşul ei natal, Perth, cu o slujbă de comemorare în Adelaide după Tour Down Under. Acum trebuie să ne confruntăm cu durerea în mod privat şi nu vom face alte comentarii. Rugăm mass-media să respecte intimitatea noastră şi a copiilor Melissei”, se arăta în comunicatul familiei, potrivit news.ro.
Rohan Dennis a fost eliberat pe cauţiune şi va fi judecat în luna martie a acestui an
Rohan Dennis a fost reţinut şi acuzat de „omor prin imprudenţă la volan” după ce şi-a lovit soţia în faţa casei lor din Adelaide. Melissa Dennis a fost transportată în stare gravă la spital şi a murit în urma rănilor suferite.
Fostul rutier de la Jumbo-Visma, care s-a retras în 2023, a fost eliberat pe cauţiune şi urmează să se prezinte în faţa unui tribunal în luna martie.
Potrivit primelor concluzii ale anchetei, Melissa Dennis, campioană mondială la urmărire pe echipe în 2015, s-a ţinut de mânerul portierei înainte de a cădea şi, posibil, de a fi târâtă la pământ. Anchetatorii mizează pe utilizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din cartier pentru a face lumină în privinţa acestor evenimente dramatice.
Melissa a fost, la rândul ei, o mare ciclistă
Melissa, care înainte de căsătorie se numea Hoskins, avea 32 de ani, a fost la rândul ei o mare ciclistă, fiind campioană mondială la urmărire pe echipe şi câştigătoare a Turului insulei Chongming în 2012. S-a retras la sfârşitul anului 2017, căsătorindu-se cu Rohan Dennis în anul următor. Cuplul avea doi copii.
În urmă cu doar câteva zile înaintea tragediei, Rohan Dennis posta pe contul său de Instagram o imagine alături de soţia lui şi de cei doi copii ai lor. Postarea a fost făcută chiar de Crăciun, iar cei 4 erau toţi foarte zâmbitori. Nimic nu avea să prevestească tragedia care a urmat, care a avut loc chiar înainte de Anul Nou.
Averea lui Rohan Dennis este estimată la peste 5 milioane de dolari, bani acumulaţi în urma contractelor de ciclist profesionist pe care le-a avut.
Înapoi la Homepage- Rohan Dennis a apărut în faţa instanţei
- Fostul mare ciclist australian e judecat în dosarul morţii soţiei sale
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Ce studii are iubita lui Alex Albon. Lily Muni He este o jucătoare profesionistă de golf în SUA
- Reacţia Nadiei Comăneci, după moartea lui Dan Grecu! Mesajul din trei cuvinte al „Zeiţei din Montreal”
- Dan Grecu a murit la vârsta de 74 de ani. A fost primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti: „‘Stăpânul inelelor’ s-a transformat în stea!”