Alex Pullin a murit în iulie 2020, la 32 de ani, într-un accident la scufundări. 15 luni mai târziu, el a devenit tată. Cum a fost posibil?

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alex Pullin a devenit tată la 15 luni după moartea sa

Medicii i-au prelevat sperma post-mortem, anunță marca.com. Soția lui, Ellidy Pullin, a fost apoi supusă unui tratament pentru fertilizare în vitro (FIV) și astfel a putut să rămână însărcinată.

Ellidy Pullin a anunțat pe rețelele de socializare că a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase, Minnie.

„Eu și tatăl tău te visăm de ani de zile, micuțo. Sunt onorată să salut în sfârșit o parte din fenomenul prin care soțul meu este înapoi pe această lume!”, a fost mesajul lui Ellidy Pullin.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by El Pullin (@ellidy_)

Ellidy a povestit că a încercat de multe ori să rămână însărcinată înainte ca soțul ei să moară, dar cei doi nu au avut niciodată succes.

Alex Pullin a fost de două ori campion mondial la snowboard cross. A participat la Jocurile Olimpice de la Vancouver 2010, Sochi 2014 și Pyeongchang 2018.

Alex Pullin şi-a pierdut viaţa la 32 de ani

Australianul Alex Pullin a murit, anul trecut, în timp ce pescuia cu harponul în apropiere de Sydney. Snowboarderul care a concurat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă şi-a pierdut cunoştinţa şi nu a mai putut fi salvat. Medicii au încercat aproape o oră să-l resusciteze, dar fără succes.

Răvăşită de durere, soția lui i-a adus un ultim omagiu pe plajă. Ellidy Vlug l-a avut alături şi pe câinele cuplului. Rummi nu a mai vrut să plece de lângă locul în care apropiaţii lui Pullin au lăsat flori. Câinele a fost fotografiat, iar imaginea a devenit una virală.

”Nu pot suporta să scriu asta. Chumb, iubitule, odihnește-te în pace!”, a transmis Ellidy Vlug pe reţelele de socializare.

Ellidy Pullin Ellidy Pullin Ellidy Pullin Ellidy Pullin
Mai multe fotografii