Ioan Andone este jucătorul român care a reuşit să se afle în acelaşi timp pe teren cu cei trei titani ai fotbalului românesc. Este vorba despre Gicu Dobrin, Ilie Balaci şi Gică Hagi.
Primul 11 "All Time" România - Ioan Andone - 4-4-2
Silviu Lung - Dan Petrescu, Ştefan Sameş, Cornel Dinu, Michael Klein - Ioan Ovidiu Sabău, Ionuţ Lupescu, Gică Popescu, Gică Hagi - Rodion Cămătaru, Florea Dumitrache „Rămâne Hagi, pentru că a jucat Campionate Mondiale, aş spune şi Balaci, dar Ilie s-a accidentat foarte de tânăr, a ajuns doar la un turneu final, faţă de Hagi care a jucat trei Mondiale, Europene nu mai ştiu câte. De asta spun Hagi, plus echipele Real şi Barca, unde a jucat, Galatasaray, sfârşit de carieră. Tot Hagi aş pune, după care, pentru mine urmează Balaci şi Dumitrache”, a susţinut Ioan Andone pentru AntenaSport. Ca jucător, Ioan Andone a câştigat două titluri de campion al României cu Dinamo, în sezoanele 1983-1984 şi 1989-1990. Totodată, a cucerit trei Cupe ale României cu formaţia din Ştefan cel Mare, în sezoanele 1983-1984, 1985-1986 şi 1989-1990. A evoluat în 55 de meciuri pentru naţionala României, pentru care a marcat şi 2 goluri. La Campionatul Mondial din 1990, din Italia, Ioan Andone a jucat în toate meciurile disputate de România. Naţionala a ajuns atunci până în optimile de finală, fiind eliminată de Irlanda la loviturile de departajare. Ca antrenor, Ioan Andone a câştigat câte un event cu Dinamo (sezonul 2003-2004) şi cu CFR Cluj (sezonul 2007-2008). Cu Dinamo a mai cucerit de două ori Cupa României, în sezoanele 2002-2003 şi 2004-2005. În anul 2005 a cucerit şi Supercupa României cu Dinamo. Pe lângă eventul din sezonul 2007-2008, Ioan Andone a mai cucerit un titlu cu CFR Cluj, în sezonul 2011-2012.Ioan Andone este jucătorul român care a reuşit să se afle în acelaşi timp pe teren cu cei trei titani ai fotbalului românesc.
Este vorba despre Gicu Dobrin, Ilie Balaci şi Gică Hagi.
Primul 11 “All Time” România – Ioan Andone – 4-4-2
Silviu Lung – Dan Petrescu, Ştefan Sameş, Cornel Dinu, Michael Klein – Ioan Ovidiu Sabău, Ionuţ Lupescu, Gică Popescu, Gică Hagi – Rodion Cămătaru, Florea Dumitrache
„Rămâne Hagi, pentru că a jucat Campionate Mondiale, aş spune şi Balaci, dar Ilie s-a accidentat foarte de tânăr, a ajuns doar la un turneu final, faţă de Hagi care a jucat trei Mondiale, Europene nu mai ştiu câte. De asta spun Hagi, plus echipele Real şi Barca, unde a jucat, Galatasaray, sfârşit de carieră. Tot Hagi aş pune, după care, pentru mine urmează Balaci şi Dumitrache”, a susţinut Ioan Andone pentru AntenaSport.
Ca jucător, Ioan Andone a câştigat două titluri de campion al României cu Dinamo, în sezoanele 1983-1984 şi 1989-1990. Totodată, a cucerit trei Cupe ale României cu formaţia din Ştefan cel Mare, în sezoanele 1983-1984, 1985-1986 şi 1989-1990. A evoluat în 55 de meciuri pentru naţionala României, pentru care a marcat şi 2 goluri. La Campionatul Mondial din 1990, din Italia, Ioan Andone a jucat în toate meciurile disputate de România. Naţionala a ajuns atunci până în optimile de finală, fiind eliminată de Irlanda la loviturile de departajare.
Ca antrenor, Ioan Andone a câştigat câte un event cu Dinamo (sezonul 2003-2004) şi cu CFR Cluj (sezonul 2007-2008). Cu Dinamo a mai cucerit de două ori Cupa României, în sezoanele 2002-2003 şi 2004-2005. În anul 2005 a cucerit şi Supercupa României cu Dinamo.
Pe lângă eventul din sezonul 2007-2008, Ioan Andone a mai cucerit un titlu cu CFR Cluj, în sezonul 2011-2012.
- În ce stare se află Lamine Yamal. Dezvălurile făcute de starul Barcelonei
- Americanii nu se joacă şi vor în finala Campionatului Mondial: “Văd o echipă care crede în ceea ce face”
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
- Ce mesaj a postat Cristiano Ronaldo, după ce a fost făcut praf în urma debutului rușinos de la Campionatul Mondial
- Arda Guler le-a cerut scuze fanilor turci după dezastrul de la Campionatul Mondial: “Ne este ruşine! Nu este acceptabil”
































