Contra a ţinut să asigure că mulţi dintre cei care au jucat în această partidă nu vor mai îmbrăca tricoul lui Dinamo.
Cosmin Contra anunţă schimbări importante la Dinamo
"Adevărul e că nu m-am aşteptat să jucăm aşa slab. Paradoxul este că în cele 3 zile băieţii chiar au lucrat bine, au avut intensitate. Nimic nu prevedea ca jocul să fie atât de slab. Ştiam că avem mult de muncă. Aici nu o să mai accept niciodată lipsa de atitudine, de a înţelege la ce club eşti. Sigur vor dispărea mulţi dintre ei. Dinamo vine după 2-3 ani când s-a zbătut în anonimat.
Cred că unii jucători au încercat, au avut atitudine. Au fost însă multe greşeli, centrările în primul om. Sunt lucruri care, ca antrenor, nu poţi să le previi. Dacă sunt la Dinamo crezi că jucătorii au valoare, au personalitatea de a juca la Dinamo. Din păcate azi am făcut un meci foarte foarte slab. Felicit Chindia pentru modul în care a abordat meciul", a declarat Cosmin Contra imediat după înfrângerea cu Chindia.
Dinamo a rămas cu un singur punct după primele două etape din Liga 1. Cosmin Contra aşteaptă la echipă doi fundaşi spanioli.
- Contra a debutat cu o înfrângere la Dinamo
- Chindia Târgovişte - Dinamo 0-1
- Reacţie nervoasă a antrenorului alb-roşiilor
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Derby-ul Dinamo – FCSB s-ar putea disputa în afara Bucureştiului! Nicolescu şi Mihai Stoica au negociat: „Batem palma”
- Universitatea Craiova și-a aflat adversara din playoff-ul Europa League, dacă trece de KuPS
- Cosmin Olăroiu, debut de coşmar pe banca lui Al-Jazira! OUT din Liga Campionilor Asiei
- Adio, București! FCSB se mută din capitală, pentru meciurile de acasă: „Terenul e impecabil!”
- Darius Olaru, assist în returul „nebun” al echipei sale cu Bodo/Glimt! Nota românului

































