"O zi tristă. O zi tristă la nivel mondial. S-a stins unul dintre cei mai…un geniu…cei mai mari jucători, poate chiar cel mai mare jucător al lumii din toate timpurile. Un jucător care a jucat fotbal din placere.
Eu l-am cunoscut şi pe teren şi când eram mai mic şi când am fost mai mare. Din păcate, a venit şi o zi ca aceasta pe care nimeni nu şi-o doreşte. Nouă nu ne vine să credem că el nu mai există. Fotbalul e trist în momentul de faţă. E o zi tristă şi din păcate Dumnezeu să îl ierte şi să aibă grijă de el.
Reacţia lui Gică Hagi după ce Diego Maradona a murit
El o să rămână în inima noastră şi a tuturor, în inima tuturor de fapt, mai ales a celor din Argentina, a celor din Napoli şi a noastră, celorlalţi care l-am cunoscut, care am jucat cu el. Într-adevar, a fost un geniu. Cred eu că mulţi copii au jucat fotbal datorită lui.
În inimile noastre cu siguranţă va fi pentru totdeauna, pentru că a fost unic şi nu o să îl uite probabil nimeni niciodată.
Bineînţeles că eu când eram la începutul carierei şi am fost comparat cu el …vă daţi seama că eram şi mai fericit. Lumea m-a comparat cu el şi pentru mine a fost o onoare. El a fost un geniu", a spus Hagi, pentru Antena Sport.
Diego Maradona a murit la 60 de ani
Maradona a murit în urma unui stop cardiac, la 60 de ani. El se afla la locuinţa sa din Tigre, unde se recupera după o operaţie la cap.
Clarin notează că, deşi mai multe ambulanţe s-au deplasat la locuinţa fostului fotbalist din cartierul SanAndres, acesta nu a mai putut fi salvat.
Maradona a fost operat cu succes pe creier, la 3 noiembrie, pentru îndepărtarea unui hematom subdural, descoperit în urma unei investigaţii CT.
- Diego Maradona a decedat la 60 de ani
- Gică Hagi a reacţionat după anunţul făcut de argentinieni
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Fede Valverde s-a accidentat la duelul pentru care Kang-In Lee nu a primit nici galben! Anunţul lui Real Madrid
- Andrei Nicolescu a oferit imaginea serii după Dinamo – Farul Constanţa 4-0
- Reacţia clubului Farul după gestul inconştient al fanilor constănţeni, care putea duce la o tragedie
- Nuno Campos, laude speciale pentru jucătorul lui Dinamo după victoria cu Farul: „Face o treabă excelentă”
- Cătălin Cîrjan a rămas surprins după Dinamo – Farul 4-0: „Nu am văzut de mult aşa ceva”. Cui i-a dedicat golul

































