Messi, patronul de club: ce a făcut imediat după ce echipa sa a câștigat dramatic în minutul 90+6
Lionel Messi continuă să facă spectacol pe teren pentru Inter Miami, după retragerea de la naționala Argentinei. Totodată, starul în vârstă de 39 de ani se pregătește tot mai serios de viața de patron de club.
Argentinianul a sărbătorit victoria echipei pe care o patronează, CD Eldense, în etapa a 9-a din Segunda División. Trupa alicantină a reușit o remontada în fața celor de la Córdoba, rezultat în urma căruia a părăsit zona fierbinte a clasamentului din a doua ligă spaniolă.
Messi a sărbătorit victoria lui Eldense: „Vamooos!”
Eldense a fost condusă acasă, după ce Rubén Alves a deschis scorul pentru andaluzi, dar a revenit dramatic după pauză. Jorge Rastrojo a egalat în minutul 62, iar Fidel Chaves a dat lovitura în al șaselea minut de prelungire, din penalty. Cu această victorie, Eldense a ajuns pe locul 13, cu 11 puncte, și are șanse tot mai mari să evite retrogradarea.
Messi, care a urmărit meciul de acasă, a postat un mesaj pe contul său de Instagram imediat după fluierul final. „Vamooos, Eldense!”, a scris argentinianul, alături de câteva aplauza virtuale. Messi a plătit circa 15 milioane de euro pentru a devenit acționar principal la Eldense, potrivit presei locale, iar venirea sa a schimbat deja destinul clubului.
ℹ️ Y Fidel hace el 2-1 para el #CDEldense sobre la bocina… otro despelote de segunda parte para lograr la tercera victoria y segunda como locales consecutiva #EldenseCórdoba https://t.co/0HY9pkAPa2
— Óscar Manteca (@omanteca) October 10, 2026
Eldense, niciodată în La Liga
Înființată în 1921, acum 105 ani, CD Eldense nu a jucat niciodată în La Liga, iar în Segunda División a ajuns în premieră în 2023. Eldense reprezintă orașul Elda, cu circa 55.000 de locuitori, aflat în provincia Alicante, din Comunitatea Valenciană.
În doar câteva săptămâni, clubul a ajuns la 311.000 de urmăritori pe Instagram, după ce avea doar în jur de 40 de mii înainte de venirea lui Messi. „Venirea” este până acum doar în acte, pentru că argentinianul nu a ajuns încă fizic la Elda. Ultima oară când Messi a ajuns în zona Alicante a fost în noiembrie 2025, când Argentina a fost cantonată acolo.
„Nu trebuie să ne setăm limite!”
Javi Calleja, antrenorul lui Eldense, a vorbit în urmă cu câteva zile în presa din Spania despre ce reprezintă preluarea echipei de către Messi. „Am discutat cu Messi și e la curent cu totul. Îți transmite entuziasm, curaj și crede cu tărie că lucrurile se pot face bine.
Există un proiect ambițios și se mizează pe faptul că în fiecare sezon vom avea un lot mai bun, până când, dacă vrea Dumnezeu, vom obține promovarea. Marja de creștere este atât de mare încât nu trebuie să ne setăm limite”, a declarat tehnicianul echipei din Elda.
-
11,9 milioane valorează lotul lui CD Eldense, potrivit platformei Transfermarkt.
-
Juan Larios, venit de la Southampton, e cel mai bine cotat jucător al echipei: 1 milion de euro.