Marius Şumudică a fost prezentat oficial la Rizespor. Românul va semna contractul valabil pe un an şi jumătate în cadrul unei ceromonii în care va fi prezent şi preşedintele clubului, Hasan Kartal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”S-a ajuns la un acord cu antrenorul român Marius Ninel Șumudică până la sfârșitul sezonului 2021-2022, după ce acesta s-a întâlnit cu vicepreședintele Ali Zeki Saruhan. Tehnicianul va semna contractul în cadrul unei ceremonii ce va avea loc marți, 26 ianuarie, în prezența președintelui Hasan Kartal”, se anunță pe site-ul oficial al clubului Rizespor.

Tehnicianul român a ţinut să facă lumină şi în privinţa informaţiilor conform cărora ar fi fost dorit de Galatasaray.

"Nu am primit o ofertă de la Galatasaray, nu sunt încă la acel nivel. Nu e vorba că am refuzat o ofertă din Arabia Suadită. Am ales Turcia, iubesc Turcia. Prioritatea mea nu sunt banii", a spus şi Marius Şumudică. 

Rizespor l-a prezentat şi pe Damjan Djokovic

Damjan Djokovic a semnat cu Rizespor. Fostul mijlocaş al celor de la CFR Cluj s-a înţeles cu echipa lui Marius Şumudică pentru un contract valabil pe un an şi jumătate.

Anunţul a fost făcut de site-ul oficial al clubului. Informaţiile apărute în Turcia susţin că Rizespor i-a oferit lui Damjan Djokovic un salariu de 500.000 euro pe sezon. Marius Șumudică și-a exprimat cu desăvârșire dorința de a pune mâna pe semnătura fotbalistului din Gruia.