Mijlocașul Craiovei a răbufnit la finalul meciului, în contextul în care în timpul partidei s-au aruncat cu torțe în stadion.
”Am avut un meci foarte greu şi cu o echipă foarte agresivă care s-a strâns foarte bine în jumătatea lor. Nu pot să înţeleg un singur lucru. Cum de aici au fost atâţia suporteri şi la noi nu vine nimeni? La noi nu e voie, iar aici au fost atâţia suporteri? Au fost suporteri şi mai deranjant e că am auzit poliţişti şi pompieri din alte colţuri cum ne înjurau” a mărturisit Cicâldău, după meci, conform Telekomsport.
Craiova e noul lider al campionatului
Cicâldău a ajutat-o pe Craiova să revină pe primul loc al Ligii 1. Mijlocașul oltenilor a reușit o bijuterie de gol, cu un șut cu exteriorul la colțul lung.
”Am venit cu gândul de a lua cele 3 puncte, asta era cel mai important. Nu cred că am făcut un joc foarte, foarte bun, am avut şi eu un teren foarte greu, dar ce e important e că am luat cele 3 puncte. L-am văzut pe Ivan că mi-a aşezat mingea şi m-am să lovesc dintr-o parte că aşa mi-a venit în momentul ala” a spus el despre meci şi despre golul prin care a deschis scorul.
- UTA - Craiova 1-2
- Cicâldău a răbufnit după meci
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Motivul pentru care jucătorul de 900.000 de euro luat de Gigi Becali la FCSB nu prinde lotul
- Victorie pentru componenţii Steaua 86! Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni, tot mai aproape de indemnizaţii de merit
- Fostul jucător de la FCSB râde de Gigi Becali: „Lăsați-l, de ce vă băgați peste el?”
- „Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor” Avertismentul APS după ultimele incidente
- Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu!

































