Bonetti se implică deja la gruparea din Ştefan cel Mare şi a început, alături de Doar Dinamo Bucureşti, să renegocieze salariile jucătorilor, unii dintre ei primind nişte sume uriaşe, dacă ţinem cont de situaţia de la club.
Dario Bonetti a refuzat o ofertă avantajoasă pentru a prelua Dinamo
Chiar înainte de a reveni în ”Ștefan cel Mare”, Bonetti a avut o ofertă foarte tentantă din Africa, dar familia antrenorului italian nu a vrut să meargă pe ”continentul negru”
Se pare că Dario Bonetti își permite fără probleme să lucreze gratis, antrenorul din peninsulă neavând probleme cu banii, chiar și în contextul pandemiei. Acest lucru a fost confirmat și de Marius Niculae.
”Financiar stă foarte bine, din ceea ce știu, iar acum nu putea să refuze, pentru că Dinamo l-a ajutat să intre în istorie la Liberec”, a precizat ”Săgeată”.
În vârstă de 59 de ani, Dario Bonetti a pregătit-o de două ori pe Dinamo, în 2009 şi 2012. Fostul jucător al lui AS Roma, AC Milan şi Juventus şi-a trecut în cv-ul de antrenor echipe din ligile inferioare din Italia, dar a trecut şi pe la maghiarii de la Sopron şi a fost selecţioner în Zambia.
- Dario Bonetti se implică deja la Dinamo
- Dario Bonetti a pregătit-o de două ori pe Dinamo, în 2009 şi 2012
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, vineri, de la ora 21:45
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Măsură fără precedent luată de tunisieni, după ce Laurenţiu Reghecampf a spus că vrea să plece la FCSB
- OUT! Antrenorul din Liga 1, demis după meciul cu scandal
- A izbucnit la finalul meciului din Liga 1: nimeni nu a scăpat! „E o tentă” / „Nu poţi să te simţi umilit”
- Vestea momentului la Dinamo după victoria cu Farul. Nuno Campos, pus în dificultate
- Robert Niţă a văzut victoria lui Dinamo cu Farul şi nu s-a ferit: „E şi conjunctură”
































