EXCLUSIV | Edi Iordănescu, încântat de cum arată FCSB! Regretul tehnicianului
Edi Iordănescu susține că acesta ar fi atuul celor de la FCSB în lupta la titlu și este convins că dacă Man sau Coman s-ar fi născut în vestul Europei ar fi avut cote mult mai mari.
”Mereu am avut o slăbiciune pentru jucătorii tineri și foarte tineri. FCSB-ul are foarte mulți jucători tineri extrem de talentați și cei doi sunt unii dintre ei (n.r. – Man și Coman).
Dacă acești jucători s-ar fi născut probabil în Croația sau în Austria, sau în Elveția, ar fi avut automat și cote mia mari”, a declarat Edi Iordănescu pentru AS.ro.
Edi Iordănescu, încântat de cum arată FCSB
Iordănescu a vorbit și despre lupta la titlu și este încântat de cum arată FCSB sub comanda lui Toni Petrea și Thomas Neubert. Tehnicianul vrea să vadă o luptă la titlu care să fie dusă până la finalul sezonului.
”Este adevărat că FCSB arată o altă față, o altă energie, un alt entuziasm și eu mi-aș dori, pentru fotbalul românesc, să avem cât mai multe echipe angrenate în lupta asta pentru podium și pentru titlu.
Mi-aș dori să fie o luptă dusă cât mai mult și, de ce nu, să avem cum am avut anul trecut: o finală de titlu”, a spus Iordănescu Jr.
Edi Iordănescu regretă că războiul dintre Steaua și FCSB a împărțit fanii
Întrebat despre războiul dintre Armată și Gigi Becali, Edi Iordănescu a dezvăluit care este marele său regret.
”Eu am un singur regret, din toată situația asta: faptul că suporterii roș-albaștrilor s-au împărțit.
Este singurul regret major pe care îl am, crescut fiind în curtea respectivă (n.r. – Ghencea)”, a mai spus Edi Iordănescu.