Anunț uriaș înainte de Universitatea Craiova – Getafe! Dani Carvajal a semnat
Universitatea Craiova va primi joi vizita celor de la Getafe, în prima etapă a fazei principale de UEFA Conference League. Campioana României va avea publicul de partea sa, meciul urmând să se dispute pe stadionul ”Ion Oblemenco”.
Cu câteva zile înainte de acest joc, spaniolii au dat o lovitură de proporții pe piața transferurilor și au rezolvat venirea lui Dani Carvajal, legendarul fotbalist care a jucat pentru Real Madrid.
UPDATE: Dani Carvajal a semnat cu Getafe
Dani Carvajal a fost prezentat oficial în calitate de jucător al celor de la Getafe. Fotbalistul care a îmbrăcat tricoul celor de la Real Madrid a semnat contractul și este gata să revină pe gazon.
Potrivit site-ului UEFA, fundașul dreapta nu va fi în lot pentru duelul cu Universitatea Craiova, din prima etapă a fazei principale de Conference League.
✍️ 𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐈𝐂𝐀𝐃𝐎 𝐎𝐅𝐈𝐂𝐈𝐀𝐋: Daniel Carvajal, nuevo jugador del Getafe CF.
¡Bienvenido al Coliseum, Dani!
🗞️ https://t.co/bokQhzcjjC https://t.co/1iQxPXHk7O
— Getafe C.F. (@GetafeCF) October 13, 2026
Getafe a rezolvat transferul lui Dani Carvajal
Dani Carvajal a rămas liber de contract în această vară după despărțirea de Real Madrid, dar fotbalistul cu 27 de trofee câștigate în tricoul „los blancos” este gata să își facă revenirea pe gazon, după ce s-a înțeles cu Getafe.
Inițial, LaLiga nu dăduse acceptul pentru înregistrarea jucătorului, în ciuda pretențiilor salariale reduse ale ibericului, dar, în cele din urmă, situația s-a rezolvat și Carvajal va semna astăzi.
Nu se știe încă dacă fundașul dreapta va fi eligibil și pentru partida din Conference League, însă acordul va fi parafat astăzi, după cum a anunțat și Fabrizio Romano.
🚨🔵 Dani Carvajal signs for Getafe today after the verbal agreement and the here we go from last week.
Deal approved by La Liga, free move now confirmed. https://t.co/3V6Z1dkTbx
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) October 13, 2026