Închide meniul
Foto

Imagini emoţionante la mormântul lui Cătălin Hîldan! Dinamoviştii l-au comemorat pe “Unicul Căpitan”, la 23 de ani de la deces

Alex Masgras Publicat: 5 octombrie 2023, 17:37

Comentarii
Imagini emoţionante la mormântul lui Cătălin Hîldan! Dinamoviştii l-au comemorat pe “Unicul Căpitan”, la 23 de ani de la deces

Ovidiu Burcă şi jucătorii lui Dinamo / Antena Sport

Au fost imagini emoţionante la mormântul lui Cătălin Hîldan! Jucătorii, staff-ul şi conducătorii lui Dinamo au fost astăzi la cimitirul din Brăneşti, acolo unde se află mormântul “Unicului Căpitan”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe 5 octombrie 2000, în minutul 74 al meciului amical dintre Olteniţa şi Dinamo, Cătălin Hîldan a suferit un accident vascular cerebral. Căpitanul dinamoviştilor a încetat din viaţă şa spitalul din Olteniţa, la doar 24 de ani.

Imagini emoţionante la mormântul lui Cătălin Hîldan!

La cimitirul din Brăneşti au fost prezenţi astăzi jucătorii, staff-ul şi acţionarii lui Dinamo pentru a îl comemora pe Cătălin Hîldan, “Unicul Căpitan”.

Jucătorii lui Ovidiu Burcă au aprins lumânări şi au depus o coroană la mormântul fotbalistului care a încetat din viaţă în urmă cu 23 de ani.

“Pentru noi, pentru dinamovişti, Hîldan înseamnă foarte mult. În primul rând este un simbol pentru modul în care se lupta pe teren, cât de determinat era. Nu renunţa niciodată. Sunt nişte valori pentru care noi trebuie să luptăm în continuare să le implementăm, să le transmitem mai departe generaţiilor care vor urma. Cred că este un gest normal să venim aici să îl comemorăm în fiecare an aşa cum trebuie, aşa cum merită pentru tot legământul pe care i l-a lăsat lui Dinamo.

Reclamă
Reclamă

Este emoţionant de fiecare dată când ne aducem aminte de această tragedie, pentru că un băiat atât de tânăr a sfârşit pe terenul de fotbal şi de fiecare dată mergi cu gândul acolo, la momentele alea, care nu au fost deloc plăcute şi sunt momente emoţionante când mergi la mormântul oricui.

În general încercăm să ducem mai departe valorile pe care el le-a lăsat, foarte puţini dintre ei (n.r. tinerii jucători) cunosc cum era el pe teren, cum era ca om şi încercăm ca lucrurile astea să le transferăm către cei care suntem astăzi aici.

Poate întâmplător sau nu, anul trecut, înainte să venim la mormântul lui Cătălin, ne aflam tot într-un astfel de moment, cum este şi acum, nu tocmai fericit din punct de vedere sportiv şi îmi aduc aminte că echipa a început să urce, am câştigat contra celor de la Slobozia şi de asta consider că amintirea lui, valorile pe care le-a lăsat, ne vor da foarte multă forţă în perioada următoare.

Reclamă

Sunt sigur că cei care sunt astăzi la echipă, atât cei vechi, care deja cunosc ceea ce reprezintă Cătălin Hîldan la echipă, cât şi cei noi care au venit, au înţeles momentul şi sunt sigur că îl vor înţelege şi când vom ajunge duminică la stadion”, a declarat Ovidiu Burcă, la Brăneşti.

23 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan

Au trecut 23 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria lui Dinamo.

“Unicul Căpitan” a câstigat un titlu Liga 1 alături de Dinamo și două Cupe ale României.

“Un alt 5 octombrie, o altă lacrimă!

E iar ziua aia neagră din an. De cea mai închisă și dureroasă nuanță a negrului, ziua care pentru noi, câinii, e ca un echinocțiu de toamnă. Noaptea este mai lungă, dimineața este mai rece, iar noi suntem mai triști. E ziua în care ne amintim mai tare ca niciodată că Dinamo nu mai este completă și nu va mai fi niciodată, dar și că avem pe cineva acolo sus care ne îndeamnă să luptăm pentru Dinamo din toată ființa noastră și cu toate puterile.

La fiecare 5 octombrie, cerurile sunt mai gri, soarele mai palid, iar ochii noștri mai plini de lacrimi. Un singur nume nu poate fi rostit în această zi blestemată fără ca noi să nu avem un nod în gât și vocea tremurândă: Cătălin.

Astăzi, acest nume devine greu ca un sac plin de plumb care atârnă direct pe sufletul D-ului nostru sfânt, făcându-l să se miște încet și poate chiar să se oprească pentru a reflecta.

Căci dacă D-ul este divin, Cătălin este un martir. Este legătura noastră directă cu cerurile, trecând dincolo de sfera muritorilor care vorbesc de sacrificii, dar materializează prea puțin. Când îl strigăm, vorbim, de fapt, cu cerurile și cu Dumnezeu, iar el ne răspunde prin fiecare sentiment simțit în șira spinării atunci când auzim bătaia din palme a peluzei.

Nu în ultimul rând, Cătălin este un idol. O prezență de care fotbalul duce lipsă ca de o vitamină esențială. Și nu doar fotbalul, ci societatea în general nu mai are idoli, căci nu mai există oameni cu spirit de sacrificiu, oameni care să se identifice cu un ideal. Cătălin este la același nivel cu Florea Dumitrache, Cornel Dinu sau frații Nunweiller, nume grele fără de care Dinamo ar fi fost cu totul diferită, iar noi am fi iubit Dinamo altfel.

Pentru că, la bază, Cătălin Hîldan înseamnă Dinamo!”, a fost mesajul de pe Facebook al Peluzei Cătălin Hîldan.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cum se va termina derby-ul etapei a 13-a din Liga 1, Dinamo - Rapid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
1:51 19 oct.
Charles Leclerc, mirat şi el că a prins podiumul în calificări în SUA: “O mare surpriză”
1:42 19 oct.
“Cu Max nu se ştie niciodată” Reacţia lui Lando Norris după ce a terminat pe 2 calificările în SUA!
1:33 19 oct.
Reacţia lui Max Verstappen după ce a obţinut pole-position-ul în Statele Unite: “Maşina a fost foarte puternică”
1:10 19 oct.
România – Franţa, 18:00, LIVE VIDEO. Tricolorii vor aurul la European, după calificarea istorică în finală
0:46 19 oct.
România – Germania, 14:00, LIVE VIDEO. Tricolorele luptă pentru aur în finala Campionatului European!
23:59
VIDEOMax Verstappen pleacă din pole-position în MP al Statelor Unite! Cursa e duminică, de la 22:00 (Antena 3 CNN, AntenaPLAY)
1 VIDEORomânia, în finala Campionatului European la masculin şi la feminin! Victorie istorică pentru tricolori 2 Neluţu Varga pregăteşte “bomba” la CFR Cluj. Îl vrea pe Marius Şumudică antrenor, după revenirea lui Marian Copilu 3 Anunţul lui Gigi Becali despre plecarea lui Charalambous şi Pintilii 4 E oficial! Ioan Ovidiu Sabău a plecat de la Universitatea Cluj 5 Metaloglobus – FCSB 2-1. Scor umilitor! “Lanterna clasamentului” a îngropat speranţele de titlu ale lui Gigi Becali! 6 CFR, transferul momentului. Ce fotbalist a “furat” de la Rapid!
Citește și