Angel Di Maria a fost înlocuit în timpul meciului dintre PSG şi Nantes, după ce şefii clubului au aflat că locuinţa sa a fost ţinta unui jaf. Hoţii nu au dat ochii cu familia. În schimb, în cazul lui Marquinhos, care a rămas pe teren până la final, jaful s-a comis cu violenţă.
Tatăl şi fiicele lui Marquinhos, sechestraţi
Tatăl fotbalistului, Marcos, în vârstă de 52 de ani, şi cele două fiice au fost sechestraţi. Jaful a durat 40 de minute. Le Parisien a aflat ce le-a declarat Marcos anchetatorilor.
"În timp ce ieşea în grădină pentru a-şi hrăni câinii, victima a fost împinsă în casă de doi bărbaţi. Aceştia l-au lovit pe tatăl jucătorului la faţă, piept şi coaste.
Hoţii l-au încuiat pe tatăl jucătorului brazilian, precum şi pe cele două fiice ale victimei, în vârstă de 13 şi 16 ani, într-un dressing, înainte de a fugi cu articole de marochinărie, cu alte obiecte şi cu 2.000 de euro în numerar", au scris jurnaliştii francezi.
Casa părinţilor lui Marquinhos, jefuită din greşeală
Anchetatorii cred că hoţii au greşit locuinţa. Ei ar fi vrut să intre în casa lui Marquinhos, nu în cea a părinţilor, care este situată în apropiere.
"Casa părinţilor lui Marquinhos a fost spartă în timp ce familia lui se afla în reşedinţă, dar nimeni nu a suferit şi toată lumea e bine, mai mult speriată decât să fi păţit ceva rău", a scris soţia jucătorului, Carol Cabrino, pe Instagram, citată de Le Parisien.
- Di Maria şi Marquinhos, jefuiţi
- Familia brazilianului, sechestrată
- Cursa Marelui Premiu de la Miami e duminică, 3 mai, de la ora 22:50, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Meciurile României de la Campionatul Mondial de hochei, Divizia I/B sunt LIVE în AntenaPLAY
- Nebunie totală după ce FC Porto a devenit campioană! S-a declanșat fiesta pe Estadio do Dragao
- Scenariu incredibil: FC Porto a câştigat titlul în Liga Portugal, chiar dacă Benfica e neînvinsă în primele 32 de etape
- FC Porto este campioana Portugaliei! “Dragonii” au învins-o pe Alverca și au câștigat titlul 31 din istorie
- Barcelona, cu o mâna pe titlul din La Liga! Real Madrid, obligată să câștige să rămână cu șanse matematice
- Cristiano Bergodi nu se gândeşte la titlu, după ce U Cluj a egalat-o pe Universitatea Craiova: “Acesta este obiectivul nostru”
































