Închide meniul

Gigi Becali și-a luat gândul de la transferul lui Billel Omrani la FCSB: “Vrea 600.000 salariu, cine îi dă atât? Acum, cu războiul, nu mai fac cheltuieli mari”

Cosmin Cioboată Publicat: 27 iunie 2022, 22:44

Reclamă
Gigi Becali și-a luat gândul de la transferul lui Billel Omrani la FCSB: “Vrea 600.000 salariu, cine îi dă atât? Acum, cu războiul, nu mai fac cheltuieli mari”

Gigi Becali, în timpul unei conferințe la Palat / Hepta

Gigi Becali și-a luat gândul de la transferul lui Billel Omrani la FCSB. Latifundiarul din Pipera visa să-l aducă pe atacantul cu cetățenie franceză și algeriană, însă salariul solicitat i-a dat planurile peste cap. Becali anunță că nu este dispus să achite suma uriașă de 600.000 de euro pe an pentru vârful care se va despărți de CFR Cluj în această vară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali a anunțat în urmă cu câteva zile, în exclusivitate pentru Antena Sport, că i-a făcut o ofertă lui Billel Omrani. La rândul său, Mihai Stoica a dezvăluit că atacantul de 29 de ani “este printre preferații patronului”.

Gigi Becali și-a luat gândul de la transferul lui Billel Omrani la FCSB

Între timp, a venit și răspunsul lui Omrani. Jucătorul care va rămâne liber de contract la finalul lunii iunie i-a cerut patronului FCSB un salariu exorbitant, de 600.000 de euro pe an (50.000 de euro pe lună).

Latifundiarul din Pipera spune că nu este dispus să acopere asemenea cheltuieli și dă vina pe criza financiară cauzată de războiul din Ucraina.

Gigi Becali a luat măsuri de urgență și promite că nu va mai arunca milioane de euro pe transferurile de jucători. În plus, finanțatorul „roș-albaștrilor” a declarat că Omrani are oferte și din Arabia Saudită și Turcia:

Reclamă
Reclamă

“La Omrani da, dar nu v-am spus… vrea 600.000 salariu. Nu? Cine îi dă 600.000 de euro salariu lui Omrani? Au vorbit nişte impresari. Eu nu îi dau 600.000 salariu, dar el îşi găseşte prin Arabia, prin Turcia. La revedere, cine riscă, riscă.

Acum cu războiul, noi nu ştim. Credem că nu o să fie niciun fel de problemă economic pentru România. Dar nu ştim asta. Eu când e o necunoscută, mă acopăr. Nu fac cheltuieli mari, mă asigur.

Ce să fac? Mă refer la cheltuit milioane. Îmi iau nişte măsuri şi nu foarte mari. Nu fac achiziţii, nu fac milioane de euro pe jucători.”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.

Reclamă

Gigi Becali anunță că FCSB nu e interesată de Florin Niță

Becali a lămurit și zvonurile legate despre o posibilă revenire a lui Florin Niță la FCSB

Gigi Becali crede că Niță, titular incontestabil la naționala României, nu este mai bun decât Ștefan Târnovanu. Latifundiarul din Pipera vrea să-l vândă pe bani mulți pe portarul de 22 de ani.

„Nu mă interesează pentru faptul că nici n-am fost anunţaţi. Dacă de exemplu ne anunţă pe noi prima dată, poate mă interesa. Dar nu ştiam. Adică de ce să îl iei pe Niţă, să fie rezerva lui Târnovanu? Târnovanu e cât poarta, cât casa de mare. Am posibilitatea să iau bani mulţi, de ce să-l bag pe Niţă în poartă? Nu are rost, nu îl văd pe Niţă mai bun ca Târnovanu”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro.

Florin Niță joacă pentru Sparta Praga din ianuarie 2018, când s-a transferat de la FCSB pentru 1,35 milioane de euro. În prezent, portarul României e cotat la 850.000 de euro.

Florin Niţă pleacă de la Sparta Praga

Bogdan Apostu, impresarul lui Florin Niță, a anunțat că internaționalul român va pleca de la Sparta Praga. Agentul a dezvăluit că CFR Cluj, campioana României, s-a interesat deja de serviciile sale.

„A demonstrat că poate să apere la nivel înalt. Asta e realitatea, s-a schimbat polul de putere la Sparta. Chiar dacă nu a apărat o perioadă la Sparta, a demonstrat că este unul dintre jucătorii buni ai naționalei. Datorită lui am obținut și singura victorie din mandatul lui Edi Iordănescu.

Florin Niță nu poate ajunge la o echipă medie din două considerente. Vine de la o echipă bună și din motive financiare. Nicio echipă de nivel mediu n-ar putea să îl susțină, nicio echipe de nivel din Europa. Va fi o echipă importantă! Sunt discuții concrete în acest moment.

Lumea s-a schimbat, discuțiile se pot face și prin telefon, prin email. Gluma e glumă, dar orice echipă din România l-ar dori. M-au întrebat multe echipe de el, nu doar CFR Cluj”, a declarat Bogdan Apostu, potrivit digisport.ro

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55 22 ian.

PSG, victorie cu Manchester City după o revenire fabuloasă! „Cetăţenii”, în pericol să fie OUT din Champions League! Cum arată clasamentul, cu o etapă înainte de final

23:28 22 ian.

Kylian Mbappe a început să râdă, după ce a văzut gafa uriaşă comisă de portarul lui Salzburg! Reacţie virală a starului lui Real Madrid

22:54 22 ian.

Rodrygo, „dublă” de vis în Real Madrid – Salzburg! Vinicius şi Bellingham, pase spectaculoase în Champions League

22:49 22 ian.

Ofertă de 350 de milioane de euro pentru Vinicius Junior. Brazilianul ar putea doborî recordul de cel mai scump transfer din istorie

22:21 22 ian.

Verdict despre transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid: „Nu poate juca peste el”

22:07 22 ian.

Viktor Gyokeres, cifre impresionante la Sporting! Atacantul pentru care se luptă granzii Europei, gol de senzaţie în Champions League

1 Andrea Compagno a semnat cu un club de Liga Campionilor Asiei. Salariul uriaş pe care îl va încasa fostul atacant de la FCSB 2 Daniel Popa a semnat contractul! Cum a „fentat” Gigi Becali regulamentul LPF 3 Scandal uriaş, după Benfica – Barcelona 4-5! Jucătorii au sărit la bătaie şi Raphinha a explicat totul: „Toţi am fost nervoşi!” 4 EXCLUSIV„Îl iubesc pe tipul ăsta!” Luis Phelipe, mesaj savuros pentru Darius Olaru! Ce i-a spus înaintea transferului la FCSB 5 Benfica – Barcelona 4-5, după o revenire fabuloasă! Meci cu 3 penalty-uri, un autogol şi 2 gafe monumentale. Rezultatele serii nebune din Champions League 6 Verdictul specialistului, după faza controversată în care Benfica a cerut penalty înainte de golul din prelungiri de 5-4 pentru Barcelona
Citește și