Hocheiştii României au fost mari cu Marea Britanie, la Mondialul de la Sfântu Gheorghe. Învinşi abia în prelungiri, românii şi-au asigurat un punct care poate fi de aur în cursa pentru salvarea de la retrogradare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mare favorită, Marea Britanie a marcat după doar 31 de secunde. N-a urmat o victorie la scor. Gajdo a egalat pentru România.

„Chiar discutam cu hocheiştii din Sfântu Gheorghe. «O să primim bătaie, două, trei patru goluri»”, a spus Dioszegi pentru AntenaSport.

Portarul Toke a fost eroul României, care a ajuns în prelungiri şi şi-a asigurat un punct.

„E greu, cu 25 de kile să mişti aşa”, a spus Zoltan Toke.

Patronul lui Sepsi, Dioszegi, nu ratează niciun meci al României, pe Sepsi Arena. România întâlneşte Ucraina, în direct în AntenaPLAY, miercuri, de la 19:30.

„Dacă şi jucătorii mei ar fi văzut meciul de hochei, atunci sunt sigur că o să scăpăm de retrogradare”, a declarat Dioszegi.