Constănțeanca a fost nevoită să poarte orteză în cei 11 ani în care a cucerit 22 de trofee. Numai așa a putut să scape de durerile la tendonul lui Ahile.
Simona Halep, dezvăluri despre începutul carierei
"Acum vreo 10-11 ani eram în străinătate și m-a luat durerea de tendon. Atunci doctorul de la turneu mi-a recomandat să fac un test. Am făcut și de atunci am avut parte de orteză. Am folosit zi de zi.
Atunci când merg am renunțat la ele pentru că vreau să se așeze tălpile și să mă simt și eu un pic mai comod, dar atunci când fac efort le folosesc în permanență. Mi-au echlibrat tot corpul. Înainte eram cu 1-1.5% diferență, atunci când călcam de pe un picior pe celălalt, iar acum sunt la 0.1-0.2%. Am progresat foarte mult în anii aceștia", a declarat Simona Halep într-un interviu acordat Asociației de Podiatrie.
O singură dată a intrat pe teren Simona fără a purta ortezele pentru tălpile picioarelor.
"Am jucat, dar pentru că le-am uitat. Nu a fost voia mea. Le-am uitat la hotel și a trebuit să joc o oră fără. Am avut dureri în talpă și am făcut febră musculară la mușchii din talpă", a dezvăluit a doua jucătoare a lumii.
- Simona Halep termină anul pe locul 2 WTA
- Testul făcut în 2009 care a ajutat-o să scape de dureri
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Jaqueline Cristian, eliminată în turul al doilea la Roma! Învinsă de fosta lideră WTA după un meci de peste 3 ore
- Surpriză uriașă la Roma! Novak Djokovic, eliminat în turul al doilea de un sportiv venit din calificări
- Gabriela Ruse, eliminată de la Roma de Jelena Ostapenko! Românca ajunsese pe tablou ca lucky loser
- Sorana Cîrstea, calificare fulgerătoare în turul 3 la WTA Roma! Românca a pierdut doar două gameuri
- Aryna Sabalenka amenință cu boicotul, înainte de Roland Garros. Mesaj categoric: „Merităm să fim plătite mai bine”

































