Sezon terminat pentru Svitolina! Fostul număr 3 mondial a fost operată la picior, astfel că 2024 s-a încheiat pentru ea. Jucătoarea ucraineană în vârstă de 30 de ani a făcut ea însăşi anunţul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Deci, din păcate, sezonul meu 2024 este acum istorie”, a scris pe Instagram Svitolina. „Deoarece am avut o intervenţie chirurgicală la picior astăzi pentru a corecta o problemă de lungă durată pe care am încercat să o gestionez pe tot parcursul acestui an”, a adăugat ea.

Sezon terminat pentru Svitolina! Tenismena ucraineană a fost operată

Aflată pe locul 28 în clasamentul WTA, Svitolina şi-a asigurat fanii că intenţionează să revină în competiţie în sezonul următor. „Sunt hotărâtă să fac tot ce este necesar pentru a reveni pe teren şi a concura la cel mai înalt nivel”, a precizat tenismena, potrivit news.ro.

Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul şi încurajarea voastră în această perioadă dificilă. Afecţiunea şi optimismul vostru înseamnă enorm pentru mine şi abia aştept să vă văd pe toţi în 2025”, a mai transmis Svitolina.

Svitolina este căsătorită cu jucătorul profesionist de tenis Gael Monfils. Cei doi au împreună o fetiţă. Monfils a venit şi ea la spitalul în care soţia lui a fost operată. Cei doi şi-au făcut o fotografie amuzantă împreună.

Gael Monfils şi Elina Svitolina / Instagram Elina Svitolina
Gael Monfils şi Elina Svitolina / Instagram Elina Svitolina

 

Gael Monfils şi Elina Svitolina / Instagram Elina Svitolina Sezon terminat pentru Svitolina! Tenismena ucraineană a fost operată Wimbledon 2023 | Elina Svitolina, mai motivată ca niciodată Elina Svitolina, în lacrimi, în timpul unui meci la Australian Open 2022
Mai multe fotografii