Elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP, a fost eliminat, miercuri, de canadianul Felix Auger-Aliassime, numărul 21 mondial, în turul doi al turneului de la Halle, cu premii totale de 1,3 milioane de euro, informează news.ro.
Roger Federer, învins de un jucător cu 19 ani mai tânăr
Auger-Aliassime s-a impus cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, într-o oră şi 45 de minute.
“Este o victorie extraordinară, nu mă aşteptam la asta. Bineînţelees, vii la meci cu gândul la victorie, dar Roger a fost idolul meu. A fost o onoare imensă să joc cu el şi să îl înving este ceva incredibil”, a declarat Auger-Aliassime.
În runda următoare, canadianul în vârstă de 20 de ani îl va întâlni pe câştigătorul meciului Jan-Lennard Struff (Germania, locul 45 ATP) – Marcos Giron (75 ATP, SUA)
Federer, care a câştigat trofeul la Halle de zece ori, l-a întâlnit pentru prima dată pe Auger-Aliassime. Cei doi au aceeaşi zi de naştere, 8 august, însă îi despart 19 ani, cea mai mare diferenţă de vârstă din cele 1.521 de meciuri din cariera elveţianului, potrivitt ATP.
- Roger Federer, eliminat la Halle
- Elveţianul se pregăteşte de Wimbledon
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Jannik Sinner, anunț șoc! Liderul ATP nu va participa la US Open: „Sunt foarte trist și dezamăgit”
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Carlos Alcaraz s-a retras de la încă un turneu. Probleme înainte de US Open

































