S-au stabilit grupele Turneului Campionilor. Competiția se va disputa la Torino, în perioada 15-22 noiembrie 2026.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Germanul Alexander Zverev, numărul 1 mondial, îi va avea ca adversari pe americanul Ben Shelton (4 ATP), francezul Arthur Fils (7 ATP) şi spaniolul Rafael Jodar (11 ATP) în Grupa „John McEnroe”.

Cum arată grupele de la Turneul Campionilor

Zverev, care a câştigat primele sale două titluri de Grand Slam în acest an, la Roland Garros şi US Open, s-a impus deja de două ori la Turneul Campionilor (ATP Finals), în 2018 şi 2021. Shelton participă la Turneul Campionilor pentru a doua oară în carieră, în timp ce pentru Fils (22 de ani) şi Jodar (20 de ani) va fi prima prezenţă la această competiţie.

Cealaltă grupă, care poartă numele lui Ivan Lendl, îi va include pe spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 mondial şi recent câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, alături de rusul Daniil Medvedev (5 ATP), italianul Flavio Cobolli (6 ATP) şi americanul Frances Tiafoe (8 ATP).

La ATP Finals participă cei mai buni opt jucători ai anului, pe baza clasamentului anual ATP Race, care diferă de clasamentul ATP, acesta din urmă fiind un bilanţ pe o perioadă de 12 luni. După faza grupelor, primii doi jucători din fiecare grupă se califică în semifinale.

Italianul Jannik Sinner, dublu deţinător al titlului, care ocupă în locul al doilea atât în ATP Race, cât şi în ierarhia ATP, nu va participa la ultimul eveniment al anului. Absent din circuit din cauza unei accidentări la genunchi, el nu a mai concurat de la când a obţinut titlul la Wimbledon. Retragerea sa i-a oferit un loc lui Rafael Jodar, care este pe poziţia a 9-a în clasamentul ATP Race.

Grupele turneului de simplu din cadrul ATP Finals:

  • Grupa „John McEnroe”: Alexander Zverev (Germania), Ben Shelton (SUA), Arthur Fils (Franţa), Rafael Jodar (Spania)
  • Grupa „Ivan Lendl”: Carlos Alcaraz (Spania), Daniil Medvedev (Rusia), Flavio Cobolli (Italia), Frances Tiafoe (SUA)

Grupele turneului de dublu din cadrul ATP Finals:

  • Grupa „Todd Woodbridge”: Harri Heliovaara/Henry Patten (Finlanda/Marea Britanie), Marcelo Arevalo/Mate Pavic (El Salvador/Croaţia), Theo Arribage/Albano Olivetti (Franţa), Orlando Luz/Rafael Matos (Brazilia)
  • Grupa „Mark Woodforde”: Christian Harrison/Neal Skupski (SUA/Marea Britanie), Marcel Granollers/Horacio Zeballos (Spania/Argentina), Simone Bolelli/Andrea Vavassori (Italia), Kevin Krawietz/Tim Puetz (Germania).