Fostul mijlocaş al Stelei a stat în tribună alături de managerul celor de la CSA, George Ogăraru. La stadion a venit la volanul unuia dintre bolizii de lux pe care îi are în colecţie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi, prezent la amicalul Steaua – Academica Clinceni

Rădoi s-a afişat cu maşina pe care a plătit peste 400.000 de euro. Este vorba de un Lamborghini Urus Mansory, care are 641 de cai putere şi care are nevoie de 3.6 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.

Mirel Rădoi, prezent la amicalul Steaua - Academica Clinceni
AS.ro

Mirel Rădoi, împătimit al mașinilor de sute de mii de euro

Mirel Rădoi îl concurează pe naşul său, Gigi Becali. Selecţionerul României conduce şi o limuzină de lux, de 600.000 de euro.

Mirel Rădoi a fost surprins în traficul din Bucureşti la volanul maşinii sale de lux, Rolls-Royce Cullinan Billionaire, cel mai scump SUV din lume. Este primul SUV din istoria firmei şi poate atinge o viteză de 250 de km/h. Soția lui Mirel Rădoi conduce un bolid de lux, de 300.000 de euro.

Rădoi a cheltuit o avere şi pe un ceas de lux de 200.000 de euro, marca Richard Mille. 15 milioane de euro a câştigat Mirel în cariera sa de jucător. Selecţionerul a recunoscut că a cheltuit aproximativ 6 milioane de euro pe maşini şi ceasuri.

„Eu am câştigat 15 milioane (n.r. de dolari) în toată cariera, din care vreo şase s-au dus pe maşini. S-au mai dus vreo două pe ceasuri. Nu ştiu dacă sunt eu în măsură să îi consiliez (n.r. – pe fotbalişti), pentru că şi pasiunea mea sunt maşinile, aşa că… Dacă vei câştiga o sumă aşa de mare, e clar că cel mai indicat e să îţi cumperi un apartament sau o casă„, a spus Mirel Rădoi pentru Antena Sport.

Mirel Rădoi, împătimit al mașinilor de sute de mii de euro Mirel Rădoi, împătimit al mașinilor de sute de mii de euro Mirel Rădoi, împătimit al mașinilor de sute de mii de euro Mirel Rădoi, împătimit al mașinilor de sute de mii de euro
Mai multe fotografii