Noi patroni în Liga 1! Au virat deja o sumă uriaşă de bani şi scot clubul dintr-o situaţie foarte dificilă
UTA Arad se află în prezent în concordat financiar preventiv, iar oficialii au făcut tot posibilul pentru a evita intrarea în insolvență, dar și depunctarea în clasamentul Ligii 1.
Alexandru Meszar a decis să vândă echipa unui grup de investitori coordonați de agentul de jucători Tudor Guțilă, iar noii membri ai conducerii au venit și cu primii bani pentru a salva clubul arădean.
Prima infuzie de capital a noilor membri de la UTA
UTA Arad a adunat datorii în valoare de șapte milioane de euro, iar aducerea unor noi investitori a fost prima și singura opțiune găsită de președintele Alexandru Meszar pentru a salva clubul.
Amenințată cu depunctarea, insolvența și chiar și blocarea conturilor, gruparea arădeană are parte acum de o nouă conducere, care a făcut un prim pas către normalitate.
Potrivit fanatik.ro, în cursul zilei de vineri a fost virată în conturile clubului suma de 1,72 milioane de lei, fiind astfel rezolvată speța jucătorilor cu restanțe vechi, care ar fi dus inevitabil la o depunctare în Liga 1.
Noii membri ai Consiliului Director ai UTA sunt Tudor Guțilă, Silea Gh. Marian, omul său de încredere, Dorin Stana, Florian Voinea, președintele în acte, Călin Costea și Suporter Club UTA (SCU).
UTA se află în concordat financiar preventiv
UTA Arad se ală în prezent în concordat financiar preventiv, ceea ce înseamnă că are de achitat o sumă trimestrială de aproximativ 300.000 de euro la stat. La acești bani se adaugă restanțele financiare către jucători, staff și angajați, care se apropie de 200.000 de euro lunar.
Din cele aproximativ șapte milioane de euro, 3,5 milioane de euro sunt datorii către stat. Doar o parte din salariile pe luna august au intrat în conturile jucătorilor în acest moment, iar situația poate degenera rapid.