Miercuri seară, Kepa a apărat două lovituri de departajare, după ce a intrat pe teren în minutul 119. Grație paradelor sale, „albaștrii” câștigat a doua Supercupă a Europei din istoria clubului.
Reacția lui Thomas Tuchel după momentul genial din Supercupa Europei
„Când am venit la Chelsea şi am avut primul meci de cupă cu Barnsley, am primit statisticile şi eram pregătiţi. Kepa avea cel mai bun procentaj în ceea ce priveşte apărarea penaltiurilor.
Analiza prezentată de băieţi şi de antrenorii de portari mi-a arătat datele, apoi am discutat cu jucătorii şi că această înlocuire ar putea avea loc atunci când jucăm meciuri eliminatorii. Ei ştiu asta de atunci. Este fantastic cum acceptă Edou acest lucru şi este fantastic cum a decurs discuţia înainte de meciul cu Barnsley.
Aceşti băieţi sunt jucători de echipă adevăraţi. Sunt bucuros pentru Kepa şi sunt bucuros pentru Edou”, a spus Tuchel.
Chelsea, deţinătoarea Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Europei, după ce a învins, miercuri, pe Stadionul Windsor Park din Belfast, cu scorul de 6-5, după executarea loviturilor de departajare, echipa Villarreal, deţinătoarea Europa League.
Chelsea a condus cu 1-0 la pauză, Villarreal a egalat în repriza a doua, scorul de 1-1 rămânând până la finalul celor 120 de minute de joc. La loviturile de departajare, „submarinul galben” a ratat de două ori, iar „albaştrii”, o dată, astfel că echipa engleză s-a impus cu 6-5.
„A fost un meci dur, de 120 de minute. Am fost foarte puternici în primele 30, 35 de minute. Am pierdut însă multe mingi cam ușor după ce am marcat. A doua repriză am fost prea pasivi, au egalat și au meritat. Am dat totul în cele 120 de minute. Am meritat să câștigăm „, a mai spus antrenorul german.
Chelsea a mai jucat pentru Supercupa Europei și în 2012, 2013 și 2019, dar s-a văzut învinsă de fiecare dată. Pentru Villarreal a fost prima dată când s-a luptat pentru acest trofeu.
- Chelsea a câștigat Supercupa Europei
- Reacția lui Thomas Tuchel
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Mallorca – PSG se joacă ACUM, LIVE în AntenaPLAY. Campioana Europei a început pregătirea de vară
- Tragedie în Thailanda! Un fotbalist a murit pe teren după ce a fost lovit de fulger în timpul meciului
- Figo îi cere demisia lui Gianni Infantino! Atac dur al legendei Portugaliei: „Cel mai josnic, cel mai laş”
- Chelsea – Juventus 0-1. Eurogolul lui Zhegrova a decis confruntarea transmisă în AntenaPLAY
- Vestea care îi schimbă viața lui Ionuț Radu! Manchester United și-a dat acordul pentru transfer
































