Culturistul a avut o reacţie categorică pe reţelele sociale. A explicat că, după ce a stat 13 ore în trafic, a ajuns cu băiatul său direct la spital.
Gabriel Toncean, vacanţă de coşmar pe litoralul românesc
Trei copii are Gabriel Toncean: Maura (10 ani), Eric (4 ani) şi Amelia Raisa (2 luni). Cu toţii au avut de suferit.
„Toxinfecție alimentară, 13 ore în trafic, prețuri mai mari ca în Dubai și multă gălăgie. Asta a fost experiența noastră pe litoralul românesc.
Am călătorit mult, dar nicăieri, nici măcar în Dubai, Miami sau Nisa nu am găsit prețuri la fel de mari ca pe litoralul românesc. Și asta nu este principala problemă.
Pe lângă faptul că mâncarea este scumpă, mai este și proastă. Cei 3 copii, dar și soția, s-au întors acasă cu enterocolită. Cu băiatul am ajuns chiar la urgență, pentru perfuzii, din cazua vărsăturilor repetate.
Pe plajă am fost deranjați în continuu de vânzătorii ambulanți. Nu puteai să te odihnești 30 de minute, fără să apară lângă tine un samsar care urla pentru a-și promova covrigii, porumbul, nămolul sau pozele cu ponei.
Colac peste pupăză, la întoarcere am stat 13 ORE în trafic, pentru a parcurge 600 de kilometri.
Nu mi-am imaginat că după 30 de ani de la Revoluție, nu doar că România nu s-a dezvoltat atât de mult pe cât ar fi fost normal, ci, în unele aspecte, chiar am regresat.
- Este inadmisibil să petreci 2 zile din concediu pe drum, pentru a ajunge la mare!
- Este inadmisibil să te întorci din concediu bolnav, din cauza lipsei controalelor!
- Este inadmisibil ca plaja să fie plină de comercianți ilegali!
- Este inadmisibil să cheltui mai mult pe un concediu la Marea Neagră, decât pentru un sejur de 7 nopți, cu zbor inclus, în Maldive!„
- copii gabriel toncean
- enterocolită
- federaţia română de culturism şi fitness
- gabriel toncean
- litoralul românesc
- Gabriel Toncean a trăit momente dificile
- Cei trei copii şi soţia lui au avut de suferit
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- (P) Care sunt cele mai bune cazinouri online cu dealeri live în România
- (P) Cererea tot mai mare pentru divertisment localizat în Europa de Est
- (P) Uscarea părului fără deteriorare: 6 pași pentru temperatură, distanță și tehnică
- Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
- Celebrul milionar care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia şi-a făcut o nouă iubită! Cine e femeia

































