În spatele acestei oferte poate sta o strategie bine pusă la punct. Dinamo, club ce a intrat în această vară pentru a doua oară în istorie în insolvenţă, nu va putea să îl vândă pe Sorescu cu o sumă mai mică decât cea oferită de Gigi Becali. Astfel, conform legilor insolvenţei, Dinamo este obligată să găsească un cumpărător dispus să ofere o sumă mai mare decât decât cea oferită de Gigi Becali. În caz contrar, cei care administrează clubul ar putea avea probleme mari cu legea.
Putem spune că, în acest moment, Gigi Becali l-a blocat pe Deian Sorescu la Dinamo. În cel mai optimist scenariu pentru FCSB, dinamoviştii s-ar putea vedea obligaţi să îl vândă pe Deian Sorescu la marea rivală.
Mihai Stoica, detalii despre oferta făcută lui Dinamo pentru Deian Sorescu
Refuzul „câinilor” de a-l vinde pe Sorescu l-a luat prin surprindere pe oficialul lui FCSB. Acesta nu îşi explică decizia luată de dinamovişti, mai ales că clubul este în procedură de insolvenţă.
Bănuiesc că, pentru a ieşi clubul din insolvenţă, trebuie acceptate cele mai bune oferte. Atât putem noi oferi, cred că subiectul este terminat„, a declarat managerul general al lui FCSB pentru pagina de Facebook a clubului.
„Există ofertă şi de la FCSB. Şi de afară mai sunt ceva discuţii, dar să vedem. Eu nu aş vrea să îi dau drumul. Daca pleaca şi Dejan ar fi dezastru pentru club. În general, nu comentez sumele, dar este ceva pe aproape. Are o hârtie care a fost semnată înainte de intrarea în insolvenţă şi nu mai e valabilă. E normal ca jucătorul cel mai bun să aibă oferte. Dacă ne-am despărţi de el, ar fi pe o sumă mult mai mare„, a spus Iuliu Mureşan.
Deian Sorescu, dorit și la echipa lui Silvio Berlusconi
Gigi Becali se luptă cu celebrul Silvio Berlusconi pentru transferul lui Deian Sorescu. Jucătorul formaţiei din Ştefan cel Mare este dorit în Italia de Monza, echipa lui Silvio Berlusconi, scrie playsport.ro.
Fostul premier italian şi patron al lui AC Milan a preluat clubul în 2018 şi vrea să îl ducă pe prima scenă a fotbalului italian. Acesta a promis un buget care se învârte în jurul sumei de 30 de milioane de euro, iar transferul lui Sorescu nu reprezintă o problemă.
- Gigi Becali a făcut ofertă oficială pentru Deian Sorescu
- Dinamoviştii au refuzat oferta
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Adrian Mititelu, discurs manifest înainte de procesul în care se decide palmaresul “U” Craiova: “Abuzuri uriașe”
- Achiziție spectaculoasă pentru o echipă din Liga 3 chiar în Ajunul Crăciunului: “Un club serios înseamnă și condiții”
- Alex Chipciu a vorbit de relaţia lui cu alcoolul: “Îmi permiteam excese, pahare în plus”! Decizia radicală luată
- FCSB U19 a pierdut dramatic calificarea în 16-imile UEFA Youth League. Eșec la penalty-uri cu Puskas Akademia
- Scandal în fotbalul românesc. FRF investighează un meci suspect de blat cu scenariul “2 pauză / 1 final”

































