S-au convins: 4 jucători, OUT de la Universitatea Craiova!
Conducătorii Universităţii Craiova se gândesc deja la perioada de mercato din iarnă, iar schimbările din lot ar putea să vizeze inclusiv jucători care au sosit recent la gruparea din Bănie, dar nu au reuşit să convingă prin evoluţiile avute.
Oltenii sunt în luptă pentru primul loc în Liga 1, iar prestaţiile din Conference League au fost de asemenea foarte bune. Filipe Coelho doreşte însă mereu să aibă variante cât mai bune pentru a schimba jucătorii între competiţii şi perioada de iarnă se poate dovedi a fi una în care să se facă o nouă „curăţenie” la echipă.
Jucătorii care ar putea pleca de la Universitatea Craiova în iarnă
Primul jucător care nu face parte din planurile de viitor ale echipei este Heri Tavares, cel care a fost luat în vară, pentru 1 milion de euro, de la Maccabi Netanya. Fotbalistul din Insulele Capului Verde a fost o dezamăgire şi s-a luat în considerare să fie cedat chiar încă din finalul lunii august, însă în cele din urmă a rămas în Bănie.
Chiar dacă i s-au mai oferit şanse să joace, nu a fost la nivelul aşteptat şi cel mai probabil va pleca în iarnă. Al doilea nume este cel al lui Alexandru Iamandache, jucător care a prins rar minute, asta după ce a fost luat din Liga 2, de la CS Afumaţi, în luna februarie.
Steven Nsimba şi Răzvan Sava ar putea să fie vânduţi
Doi jucători cu o cotă importantă, Steven Nsimba şi Răzvan Sava, sunt şi ei pe „lista neagră”, însă situaţia în cazul acestora este mai deosebită. Oltenii nu vor să-i cedeze cu orice preţ, însă vor căuta să găsească echipe dornice să-i transfere şi astfel să obţină sume importante din plecarea lor, notează gsp.
Dacă în cazul lui Nsimba au fost discuţii despre un interes al celor de la FCSB, pentru Răzvan Sava va fi cu atât mai greu să se găsească o variantă, asta după ce a fost luat de la Udinese cu 2,5 milioane de euro în vară.