După 0-1 cu FC Botoșani și Jablonec, CFR s-a descătușat și a marcat în sfârșit sub comanda lui Dan Petrescu. A făcut-o unul dintre elevii preferați ai „Bursucului”, Andrei Burcă.
Andrei Burcă, primul gol din nou mandat al lui Dan Petrescu la CFR Cluj
Andrei Burcă l-a învins pe Pigliacelli cu o lovitură de cap plasată ideal, după un corner. Fundașul campioanei României s-a bucurat nebunește după gol, aratând foarte motivat.


Pe plan individual, a fost primul gol al lui Burcă din acest sezon. Fundașul de 28 de ani este abia la al treilea meci oficial din noua stagiune, fiind accidentat o bună perioadă de timp.
Burcă nu mai marcase din meciul cu FCSB din turul sezonului trecut, când a adus egalarea pentru ardeleni în secundele de prelungire, scor 1-1. Acel punct obținut de CFR Cluj s-a dovedit crucial în lupta pentru titlu, coroana fiind cucerită de CFR.
Dan Petrescu: „Am emoții, va fi un meci foarte important pentru mine”
Golul lui Burcă a fost ca o descătușare pentru Dan Petrescu. „Bursucul” anticipa un duel de foc înaintea meciului.
„E primul meci acasă după atâta timp. Am emoții, stres, și sper să încep aventura acasă cu o victorie după aceste înfrângeri suferite în deplasare. Craiova arată foarte bine atât ofensiv, cât și defensiv.
Întâlnim o echipă care are lot complet, au revenit inclusiv Koljic și Ivan. Mie mi s-a părut că au jucat foarte bine cu Sepsi, numai ghinionul a făcut să nu câștige. Bancu și-a revenit și el după o perioadă mai grea. Va fi un meci foarte important pentru mine, pentru club, dar după acest meci vor mai fi încă 32, deci este posibil să se întâmple orice”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă dinaintea meciului.
- Andrei Burcă a înscris primul gol din noul mandat al lui Dan Petrescu
- „Stâlpul” campioanei s-a bucurat nebunește
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”
- Nae Ungureanu a murit la 69 de ani. Legenda Craiovei Maxima a câștigat 2 titluri și 3 Cupe cu Universitatea
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”



































