Dan Petrescu şi CFR Cluj au ratat primul trofeu al sezonului. La final, Ciprian Deac şi-a pus la zid coechipierii care au jucat azi, deşi în campionat au fost rezerve. Deac e extrem de nemulţumit de evoluţia echipei din meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj.
Ciprian Deac şi-a atacat coechipierii
Ciprian Deac era mâhnit de eliminarea din Cupă. „Ne-am dorit să mergem mai departe. Am încercat să întoarcem rezultatul până la final. Suntem eliminaţi mereu din primul tur. Eu cred că toate meciurile sunt grele.
Eu cred că a fost o echipă nouă în care s-a văzut că nu e omogenitate. Mulţi dintre colegii mei au jucat în seara asta prima dată. Dar nu e nicio scuză, când îmbraci tricoul CFR-ului trebuie să câştigi. Eu vreau să câştig. Mereu vreau să fiu pe primul loc. Ne mai rămâne Conference League şi campionatul.
Când ieşim pe teren, trebuie să fim învingători. Nu neapărat e Cupa ultimul obiectiv, dar când vii şi eşti plătit de CFR trebuie să-ţi doreşti să câştigi, să ai spirit. E mereu presiune. Nu contează care intră, trebuie să dai tot ca să câştigi”, a spus Ciprian Deac, conform digisport.ro.
Deac, avertisment pentru coechipieri
După eliminarea din Cupa României, CFR se concentrează doar pe campionat şi Conference League. Ciprian Deac îşi avertizează coechipierii. Campioana va avea un meci infernal cu UTA, în campionat. Căpitanul clujenilor nu va evolua în faţa arădenilor. Va fi suspendat. „Când joacă împotriva campioanei, dau mereu 100%. E şi normal. După o înfrângere, vor arăta altă faţă cei de la UTA”, a mai spus Ciprian Deac, conform sursei citate.
După înfrângerea din campionat, oltenii şi-au luat revanşa în Cupă şi merg în optimile de finală ale competiţiei. CFR este eliminată pentru a şasea oară din competiţie, după ce Dan Petrescu a folosit mai multe rezerve în acest meci.
- Craiova – Dinamo și CFR – U Cluj sunt șocurile din grupele Cupei României! Cu cine au picat FCSB și Rapid
- Daniel Opriţa, un nou mesaj despre demisie după eliminarea Stelei din Cupă: „Am semnat-o, e acolo”
- Toate echipele calificate în grupele Cupei României. Cum arată urnele și când va avea loc tragerea la sorți
- Florin Prunea, uluit de declarațiile tehnicianului de la Oțelul, după umilința de la Chiajna: „Rar mi-a fost dat să văd așa ceva”
- Concordia Chiajna – Oţelul Galaţi 5-1. Umilinţă totală în Cupa României. Ilfovenii au făcut show şi s-au calificat în grupe


































