Gigi Becali a oferit declaraţii, după ce FCSB a învins-o categoric pe FC Argeş, scor 5-0, în prima etapă din grupele Cupei României. Aymen Boutoutaou, jucător criticat de patronul roş-albaştrilor, a reuşit să marcheze în premieră pentru echipa condusă de Marius Baciu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După meci, Becali a transmis că nu a fost surprins de evoluţia excelentă a lui Boutoutaou, care a pasat decisiv, cu călcâiul, şi la unul dintre cele două goluri marcate de Miculescu în prima repriză.

Gigi Becali, laude pentru Aymen Boutoutaou şi Arnold Garita, după FC Argeş – FCSB 0-5

Gigi Becali s-a declarat surprins, însă, de evoluţia bună a lui Arnold Garita. Atacantul a fost titular şi a pasat la golul marcat de Aymen Boutoutaou, din repriza secundă. De asemenea, patronul roş-albaştrilor i-a lăudat şi pe tinerii jucători care au evoluat contra piteştenilor.

„Surpriza a fost Garita. Şi am spus că am încredere şi că-l aştept, nu a fost surpriză, Boutoutaou. Gol şi pasă de gol, asta vreau. Bine, nu a jucat extraordinar, dar a fost decisiv. Au intrat bine şi cei 3 puşti.

Credeaţi voi că îl lasă Dumnezeu pe Becali? A avut realizări, assist în prima repriză Boutoutaou, s-a văzut, a jucat bine. Pe Miculescu nu-l pun, mereu l-am lăudat, niciodată nu l-am criticat, e de 3-4 ani aici. Chiar dacă nu a jucat bine, el a încercat”, a declarat Gigi Becali, conform primasport.ro.

FC Argeş – FCSB 0-5

FCSB a învins miercuri seara, în deplasare, scor 5-0, formaţia FC Argeş, în grupa C din Cupa României. Elevii lui Marius Baciu au deschis scorul după o jumătate de oră de joc la Mioveni, când Miculescu a înscris din pasa lui Luca Stancu.

După opt minute, tot Miculescu a majorat avantajul bucureştenilor, din pasa lui Aymen Boutoutaou. Boutoutaou a marcat şi el, în minutul 69, iar piteştenii au încheiat partida în zece, după eliminarea lui Yanis Pîrvu, în minutul 76.

David Popa a dus scorul la 4-0 în minutul 82, iar tabela a fost închisă în minutul 90, odată cu reuşita lui Gnahore, aflat la primul gol pentru noua lui echipă.

S-a terminat FC Argeş – FCSB 0-5, iar roş-albaştrii sunt lideri în grupa C din Cupa României, cu 3 puncte.