Închide meniul

Dinamo – Rapid, precedat de un scandal imens! Intervenţie în forţă a jandarmilor. Fanii au fost puşi la pământ

Gabriel Zamfirescu Publicat: 23 octombrie 2021, 21:01

Comentarii
Dinamo – Rapid, precedat de un scandal imens! Intervenţie în forţă a jandarmilor. Fanii au fost puşi la pământ

Hepta

Nebunie totală înainte de Dinamo – Rapid. Ultraşii echipei din Ştefan cel Mare au intrat în conflict cu jandarmii. Deşi cele două galerii nu şi-au anunţat prezenţa la stadion, sunt circa 2000 de suporteri în stadion.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo – Rapid, precedat de un scandal imens

Au fost imagini incredibile în fața arenei din „Ștefan cel Mare”. Suporterii dinamoviști și jandarmii au avut un conflict dur, iar ultrașii au fost puși la pământ, anunţă prosport.ro.

Suporterii „câinilor” nu își încurajează favoriții din peluză la acest meci, protestând astfel împotriva măsurilor luate de autorități, care permit accesul pe stadion exclusiv persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 sau trecute prin boală. Această regulă mai este valabilă până duminică, inclusiv. De luni va fi interzis accesul tuturor spectatorilor la competițiile sportive.

Conflictul dintre fani şi jandarmi, din cauza măştilor de protecţie

Conflictul dintre fanii lui Dinamo și jandarmi ar fi pornit după ce suporterii n-ar fi purtat măști de protecție împotriva COVID-19. În plus, n-ar fi fost vorba nici de distanțare, în contextul în care Bucureștiul se pregătește de noi restricții, începând de luni. Fanii au fost puși la pământ de jandarmi, iar unii dintre aceștia au fost reținuți.

Duelul dintre Dinamo și Rapid se dispută cu stadionul aproape gol, în condițiile în care ambele peluze sunt goale. Cu toate acestea, la meci și-au făcut apariția și fani rapidiști, care vor încerca să le țină locul ultrașilor din Giulești.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:18
Tensiuni uriaşe la Real Madrid. Ce s-a întâmplat cu Xabi Alonso după eşecul surprinzător cu Celta Vigo
11:16
“Echipa aia din Berceni..” Momentul în care Ciprian Ciucu a dat verdictul în războiul Steaua – FCSB
10:35
“E echipa lui Rădoi”. Daniel Pancu s-a convins după ce CFR Cluj a remizat cu Universitatea Craiova. Detaliul evidenţiat
10:30
LeBron James, decisiv pentru LA Lakers la aproape 41 de ani. Meci de vis pentru starul NBA
10:11
Ce jucător a remarcat Mihai Stoica după ce Universitatea Craiova a remizat cu CFR Cluj. Mesajul scurt transmis
9:59
“N-ai voie să te comporţi aşa”. Louis Munteanu, făcut praf după gestul fără precedent din meciul cu Universitatea Craiova
1 VIDEO„I-au făcut cadou titlul”. Reacții dure împotriva lui Lando Norris după cel mai controversat moment din cursa de la Abu Dhabi 2 Foto“E tare de tot” Afacerile cu care George Copos a ajuns la o avere de “aproape 1 miliard de euro”! 3 Anunţul lui Nicolescu despre transferuri! Câţi jucători aduce Dinamo şi pe cine poate pierde: “Negocieri grele” 4 România – Elveția 36-24. Tricolorele au dat recital și încheie Campionatul Mondial pe locul 9 5 Pariul lui Mihai Stoica la FCSB: „E cel mai bun” 6 BREAKING NEWSLando Norris, noul campion mondial din Formula 1, după MP din Abu Dhabi. L-a învins pe Max Verstappen după un sezon fabulos
Citește și