UPDATE 14:35: Conform gsp.ro, Flavius Stoican a confirmat despărţirea amiabilă de FC U Craiova 1948.
Ştirea iniţială
Conform gsp.ro, totul ar fi început de la meciul din Cupă cu Sepsi, pierdut cu 1-0. Atunci, Mititelu i-ar fi trasat anumite cerinţe antrenorului, iar acestea nu le-a respectat, nefolosind jucători ceruţi de patron. Mai mult, acesta nu a pus pe teren nici sistemul.
FC U Craiova 1948 îl demite pe Flavius Stoican
Sursa citată susţine că, după antrenamentul din această după-amiază, oltenii vor încerca să se despartă amiabil de antrenorul venit pe banca lui FC U Craiova 1948 pe 6 octombrie.
Stoican a stat pe banca lui FC U Craiova 1948 4 meciuri până acum, trei în Liga 1 şi unul în Cupă. Pe lângă eliminarea cu Sepsi (0-1), el a mai înregistrat o victorie (2-0 cu Gaz Metan), un eşec cu UTA (0-1) şi un egal cu Rapid (0-0).
Probleme mari pentru Adrian Mititelu Jr, după meciul cu Rapid
După scandalul din meciul cu Rapid, când a fost acuzat că a arunat cu o sticlă pe teren, Adrian Mititelu Jr a primit interdicţie de un an pe stadioanele din România.
„Mi s-au luat date de pe buletin numai mie, jandarmul a fost foarte politicos. Am crezut că îmi dă doar amendă. Dar nu pot să cred. Ce-am făcut să fiu interzis un an? Nu poți face apel, e executorie sancțiunea, durează și un an.
Am crezut că cer buletinul de ochii lumii. N-am mai pățit așa. Cum să fie interzis un patron de club un an de pe stadioane? Dacă eram antrenor, ce se întâmpla?!”, a spus Mititelu Jr.
O sticlă cu apă a fost aruncată pe teren, din sectorul celor de la FC U Craiova 1948. A fost momentul în care Săpunaru a răbufnit și a încercat să-și facă dreptate singur. A fost oprit cu greu de coechipieri și a riscat să fie eliminat. „Să trecem peste subiectul ăsta, nu contează„, a declarat fundașul Rapidului, după ce s-a calmat.
- FC U Craiova îl dă afară pe Flavius Stoican
- Stoican are 4 meciuri pe banca oltenilor
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Mircea Lucescu „aprinde” şi mai mult „războiul” cu şefii Stelei: „E normal ca fanii să ţină cu FCSB. Nu joacă cu vreo echipă comunală”
- Bănel Nicoliţă l-a criticat pe Florin Talpan după discursul acestuia la adresa lui Mircea Lucescu: „Cum poţi să vorbeşti aşa? În ce lume trăim?”
- Gigi Becali susţine că Andrei Iordănescu a fost pus de familie să îl acuze de lipsă de fair-play pe selecţioner: „Vrei să îi fie frică lui Mircea Lucescu de Edi Iordănescu?”