Închide meniul

Academica Clinceni – Rapid 2-3 | Giuleștenii au crescut pretențiile. Semnal de alarmă la finalul turului. “Vrem mai mult! Se putea mai bine”

Alexandru Ivan Publicat: 8 noiembrie 2021, 23:36

Comentarii
Academica Clinceni – Rapid 2-3 | Giuleștenii au crescut pretențiile. Semnal de alarmă la finalul turului. Vrem mai mult! Se putea mai bine

FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

În ciuda parcursului peste așteptări, rapidiștii nu sunt mulțumiți. Adrian Bălan, golgheterul giuleștenilor, vrea să obțină mai mult decât locul 5. Rapid s-a chinuit cu ultima clasată din Liga 1, care a fost de două ori la conducere pe tabela de marcaj.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Adrian Bălan: “Vrem mai mult!”

“A fost foarte greu, am avut o primă repriză mai puțin bună. Am luptat până în ultima secundă și după părerea mea merităm aceste 3 puncte. Toată lumea vedea acest meci drept unul ușor, dar Clinceni n-a arătat ca ultima clasată, au avut momente când au dominat jocul.

Mă bucur că am câștigat. Suntem oameni, nu suntem mașinării. Avem și noi momentele noastre mai bune și mai puțin bune. Am analizat la pauză și am realizat că nu am jucat așa de bine. Clinceni are echipă foarte bună, nu i-am luat de sus. Au jucat fotbal, nu știu cum se vede de afară. Suntem pe locul 5, se putea și mai bine, se putea și mai rău. Vrem mai mult!“, a spus Adrian Bălan, la finalul meciului Academica Clinceni – Rapid 2-3.

Rapid are 26 de puncte, cu doar două mai multe decât Farul, prima echipă din afara locurilor de play-off. În ultimele patru etape, giuleștenii au adunat două victorii și două remize.

Alexandru Dandea: “Ne bucurăm că suntem în obiectiv!”

Dandea, omul care a adus victoria în meciul cu Clinceni, a transmis că Rapidul e în obiectiv, dar își propune și mai mult. Giuleștenii abordează fiecare meci la victorie,

Reclamă
Reclamă

“Mă bucur că am marcat și am luat toate cele trei puncte. A fost un meci greu pentru că nu ne-am mobilizat în prima repriză. Nu i-am luat de sus, Mister ne-a repetat toată lumea că nu trebuie să-i desconsiderăm. Ne bucurăm ca la pauză am stat, am analizat, și am revenit.

Golul doi a venit într-un moment când noi de dominam adversarul. Ne bucurăm că am luate cele trei puncte. Bucurie a fost la toate meciurile pe care le-am câștigat. Ne bucurăm că suntem în obiectiv, sper să câștigăm și meciul următor”, a spus și Alexandru Dandea.

Academica Clinceni – Rapid 2-3

În primele 45 de minute, Rapid a făcut cea mai slabă repriză din acest campionat. Clinceni a deschis scorul după o jumătate de oră, prin Ventura, care a reacționat mai rapid decât toți fundașii rapidiști și a împis balonul în poartă, după ce Moulin ratase un penalty.

Reclamă

Atacanții giuleșteni s-au trezit în partea secundă, dar apărarea lui Mihai Iosif a rămas adormită. Două ce Adrian Bălan a egalat din penalty, din a doua încercare, pentru că Ureche n-a avut un picior pe linia porții, Rapidul s-a văzut condusă din nou. Cascini, poreclit „Maradona de la Clinceni”, a profitat de o gafă uriașă a lui Horațiu Moldovan și Cristi Săpunaru.

Cascini a urmărit o minge degajată lung de Ureche, pe când Săpunaru, dezorientat, era cu mâna ridicată și cerea ofsaid. Apoi, în mod absolut inexplicabil, Horațiu Moldovan a decis să iasă din poartă și să atace mingea, doar că a ratat intervenția. Cascini a suflat mingea dintre cei doi jucători de la Rapid și a înscris cu toată poarta goală în față.

Rapid a mai beneficiat apoi de un penalty, după un fault în careu a lui Paul Pîrvulescu. De această dată, Adrian Bălan nu a avut nevoie să repete execuția și a înscris din prima încercare.

Golul decisiv a venit de la Alexandru Dandea, cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar. Fundașul rapidist a reluat mingea din drop, după o centrare din corner a lui Rareș Ilie. Balonul s-a dus pe colțul lung, iar Ureche n-a mai putut interveni.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cina va câştiga titlul mondial în Formula 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:00
“Se întoarce!” Fotbalistul renegat de Gigi Becali revine la antrenamentele FCSB-ului
13:51
VIDEOLos Angeles Lakers, eşec pe teren propriu cu Phoenix Suns. Luka Doncic a marcat 38 de puncte
13:43
Andy Murray, dezvăluiri despre colaborarea cu Novak Djokovic: “La ora 23:00, mă uitam la videoclipuri cu meciurile lui”
13:34
Plecat de la Hermannstadt, Marius Măldărășanu spune adevărul despre transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB
13:28
FC Argeş – Rapid LIVE SCORE (19:30), în Cupa României. Cum arată programul zilei
13:09
EXCLUSIVOvidiu Mihăilă a anunţat ce trebuie să “repare” pentru ca România să câştige “finala” cu Ungaria de la Mondial
1 VIDEOCe moment de 1 decembrie! România, victorie uriaşă de Ziua Naţională, la Cupa Mondială Echipe Mixte 2 E oficial! FCSB rămâne fără Siyabonga Ngezana. Unde merge fotbalistul 3 Transferul momentului pentru FCSB. A ajuns la București să semneze: “Mă bucur să fiu din nou aici” 4 Costel Gâlcă, transfer de titlu la Rapid. Ce jucător de 1.2 milioane de euro vrea din Serie A 5 EXCLUSIV„Fotbal corupt și politizat!” Investitoarea suedeză din Liga 3 se retrage și dă cărțile pe față: „Nu umblăm cu BMW și Mercedes” 6 Lautaro Martinez a dat cărţile pe faţă despre relaţia cu Cristi Chivu: “Face asta prea mult”
Citește și