Cererea de eliberare a lui Ioan Niculae a fost acceptată! Patronul Astrei ar putea fi eliberat după doar 9 luni de detenție

Alexandru Ivan Publicat: 10 noiembrie 2021, 18:09

Comentarii
Cererea de eliberare a lui Ioan Niculae a fost acceptată! Patronul Astrei ar putea fi eliberat după doar 9 luni de detenție

Mediafax Foto / Marian Ilie via Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Decizia Judecătoriei poate fi atacată în termen de trei zile. Dacă situația nu se schimbă în acest interval, Ioan Niculae va fi eliberat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

A fost aprobată cererea de eliberare a lui Ioan Niculae

“Admite cererile reunite privind liberarea condiţionată a deținutului N. I. (n.r. – Niculae Ioan). Dispune liberarea condiţionată a condamnatului N. I, deţinut în Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 2292/2018 a Tribunalului Bucureșți Secţia I Penală, mandat nr. 6144/2021, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. (…)

Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10.11.2021”, se arată în decizia Judecătoriei Medgidia, potrivit g4media.ro

Ioan Niculae a fost arestat în februarie pentru a doua oară. El a primit o condamnare de cinci ani, cu executare, în dosarul Interagro.

Patronul Astrei a executat deja o treime din pedeapsa primită, care e impusă în cazul condamnaţilor care au o vârstă de peste 60 de ani. Cele 600 de zile sunt considerate executate, asta în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul “Mită la PSD”.

Reclamă
Reclamă

Ioan Niculae, condamnat la cinci ani de închisoare

Magistraţii Curţii de Apel au decis condamnarea lui Ioan Niculae la cinci ani de închisoare cu executare. În plus, după eliberare, el nu va avea dreptul să fie acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale timp de 3 ani.

Niculae a fost acuzat de instigare la evaziune fiscală, instigare la spălarea banilor şi cumpărare de influenţă. În Dosarul Interagro, statul a fost prejudiciat cu o sumă totală de 11.438.169 lei.

În vârstă de 67 de ani, Niculae a mai fost condamnat în aprilie 2015 la doi ani de închisoare într-un alt dosar, care viza finanţarea campaniei electorale a PSD. A fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Atunci, a fost eliberat după şase luni.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va reuși Marius Baciu să ducă FCSB în preliminariile Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:06 22 mai

VIDEOCristiano Ronaldo, maestru de ceremonii după ce a câștigat titlul cu Al-Nassr! Portughezul a făcut spectacol cu fanii

23:45

Danemarca – Slovacia 1-5. Canada – Norvegia 6-5, după prelungiri! Spectacol total la Mondialul de hochei

23:45

Anunţul făcut de Gigi Becali în privinţa lui Marius Baciu: “Aşa a fost şi la Edi Iordănescu”

23:23

VIDEOCristiano Ronaldo, în lacrimi la meciul care l-a făcut campion în Arabia Saudită! Imagini emoţionante cu superstarul

23:13

Ce a apărut pe contul lui Ronaldo după ce superstarul portughez a câştigat primul titlu în Arabia Saudită!

22:57

Cristiano Ronaldo, campion în Arabia Saudită! Al-Nassr, primul titlu după o pauză de 7 ani

1 Octavian Popescu, ironie la adresa lui Gică Hagi? Fotografia publicată de fotbalistul FCSB-ului 2 UPDATETuchel, decizii “bombă” în privinţa lotului pentru Mondial! Vedetele care sunt OUT: “Am fost şocat şi devastat” 3 Sud-africanii au reacţionat după ce Siyabonga Ngezana a semnat! 4 “Un meci nebun” Prima reacţie a lui Jaqueline Cristian după ce a reuşit o performanţă unică în carieră! 5 Mihai Stoica anunţă două transferuri la FCSB: “Pe unul îl ştie şi Gigi” 6 Concurență pentru Daniel Pancu la Rapid! Numele surpriză aflat pe lista lui Dan Șucu
Citește și