Închide meniul
EXCLUSIV AS.ro LIVE

”M-a făcut nemuritor!” Povestea omului care l-a cărat pe Maradona în spate! Roberto Cejas: ”S-a uitat la mine, cuvinele au fost de prisos!”

Silviu Corneanu Publicat: 1 decembrie 2021, 11:29

Comentarii
”M-a făcut nemuritor!” Povestea omului care l-a cărat pe Maradona în spate! Roberto Cejas: ”S-a uitat la mine, cuvinele au fost de prisos!”

AS.ro

În vârstă de 35 de ani, pe atunci, Cejas lu-a spus povestea la AS.ro LIVE. Argentinianul a ajuns în Mexic, chiar cu o zi înainte de marea finală, pentru că nimeni nu se aștepta pe atunci ca Argentina să cucerească Cupa Mondială.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mi-am făcut credit să pot pleca, m-a ajutat tatăl meu. Am plecat sâmbătă dimineaţă, iar meciul era duminică la prânz. Nu aveam bilet la meci. Cineva mi-a spus că pot să cumpăr de acolo, dar a fost imposibil, n-am putut cumpăra bilet”, susține Roberto Cejas.

Roberto Cejas povestește cum a intrat pe teren

Pentru a ajunge pe teren, Cejas a trăit o adevărată aventură. A reușit să sară peste groapa în care se aflau militari cu bastone și a ajuns față în față cu Maradona.

Şi asta a fost o odisee, să traversez. În canalul unde trebuia să fie apă nu era apă. Erau nişte militari cu nişte bastoane mari. Dacă voiai să te mişti, te loveau. De partea cealaltă era sârmă. Dacă ai fi căzut acolo, te tăiai. Slavă Domnului, am reuşit să sărim pe un cadru şi am intrat pe teren.

După ce am ajuns acolo, m-am dus la mijlocul terenului şi de acolo am început să fac semne, mă uitam în sus, căutam o cameră care să cuprindă tot terenul ca să mă văd într-o zi făcând giumbuşlucuri pe teren.

Reclamă
Reclamă

M-aş fi recunoscut. Fără să ştiu că o să-l iau pe Diego pe umeri şi că o să apar peste tot, în reportaje, în reviste şi ce mi se va întâmpla pe urmă. Ne-am dus în întâmpinarea lor, care făceau turul învingătorilor. L-am găsit unde Brown a marcat primul gol, în careul mic. Lângă mine l-au ridicat pe Pasculli, un jucător din selecţionata Argentinei, din Colon, din oraşul meu”, și-a început povestea Roberto Cejas, la AS.ro LIVE.

Omul care l-a cărat pe Maradona în brațe

Roberto Cejas a rămas surprins când a ajuns față în față cu Maradona, iar cuvintele au fost de prisos. Argentinianul s-a aplecat ușor, iar ”El Pibe”, cu Cupa Mondială în mână, s-a urcat pe umerii săi.

El era în faţa mea. Nu-l văzusem. Încercam să facem un rond, ca să meargă singuri, pentru că aici, în Argentina, nu credea nimeni că vor ieşi campioni. Voiau să sărbătorească ei singuri. La un moment dat, a apărut în faţa mea în careul mic, s-a întors, s-a uitat la mine şi cuvintele au fost de prisos.

Reclamă

M-am aplecat puţin, el a sărit puţin şi a ajuns pe umerii mei. Atunci a început acel frumos tur al învingătorilor pe care l-am făcut amândoi. Toţi trei, pentru că ducea și cupa”, a povestit Roberto Cejas la AS.ro LIVE.

Datorită acestui gest, Roberto Cejas a ajuns cunoscut în toată lumea. ”În ziua în care a murit, am spus: ”eu te-am ridicat şi tu m-ai făcut nemuritor”. Cu această poză, voi fi mereu acolo, mă vor recunoaşte nepoţii mei, copiii mei şi prietenii mei”.

  • AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

O va duce Mirel Rădoi pe FCSB în Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04
Penalty la ultima fază în Newcastle – Barcelona. Lamine Yamal, „eroul” catalanilor
23:55 10 mart.
Atletico și Bayern au dat recital. Tottenham, cu Drăgușin rezervă, umilită! Barcelona, egalat dramatic. Toate rezultatele serii
23:11 10 mart.
Decizie importantă luată de FCSB, după numirea lui Mirel Rădoi. Veste excelentă pentru fani
23:04 10 mart.
Atletico Madrid a scris istorie, după ce a marcat de 4 ori în prima repriză cu Tottenham! Performanță remarcabilă
22:38 10 mart.
Portarul lui Tottenham, înlocuit după ce a încasat trei goluri în zece minute de la Atletico Madrid. Dezastru uriaș pentru Spurs
22:20 10 mart.
Cristi Chivu a dat undă verde transferului! Fotbalistul de la Real Madrid, așteptat la Milano
1 Cutremur la Dinamo. Zeljko Kopic ar fi anunţat jucătorii că pleacă 2 Surpriză uriaşă! S-a aflat numele echipei cu care Mirel Rădoi ar fi bătut palma 3 UPDATEÎncă o plecare de la FCSB, după venirea lui Mirel Rădoi. Thomas Neubert şi-a reziliat contractul 4 Primul nume care sare din schemă la FCSB după venirea lui Mirel Rădoi. Anunţul făcut de Mihai Stoica 5 VIDEO & FOTOMirel Rădoi, discurs în faţa fanilor FCSB. Primire emoţionantă cu torţe şi cântece la baza FCSB 6 Golgheterul Ligii 1, convocat la națională după 5 ani! Va lupta pentru calificarea la Cupa Mondială
Citește și