Închide meniul

FCSB – Rapid 3-1. Final dramatic pe Arena Naţională. Florin Tănase, eroul serii. Roş-albaştrii şi-au luat revanşa după eşecul din tur

Iulian Focșăneanu Publicat: 15 decembrie 2021, 22:40

Reclamă
FCSB – Rapid 3-1. Final dramatic pe Arena Naţională. Florin Tănase, eroul serii. Roş-albaştrii şi-au luat revanşa după eşecul din tur

FCSB - Rapid

Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

În minutul 14, după o acţiune prelungită a lui Octavian Popescu şi după greşeli în serie ale fundaşilor rapidişti în propriul careu, mingea a ajuns la Olaru, care a şutat de la 17 metri, portarul Moldovan a respins în faţă şi Tănase a împins balonul în poartă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În minutul 45+6, la o lovitură liberă de pe partea stângă, Radunovici l-a tras pe Săpunaru în careu şi Kovacs a dictat penalti, care a fost transformat cu siguranţă tot de fundaşul rapidist. Giuleştenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 77, după eliminarea lui Junior Morais pentur două cartonaşe galene.

În minutul 90+3, Săpunaru l-a faultat în careu pe Ianis Stoica, iar Tănase a transformat lovitura de la 11 metri dictatăd e Kovacs. Trei minute mai târziu, După un contraatac, Ianis Stoica a marcat cu un şut din interiorul careului, deviat în poartă de Crepulja.

Partida a fost întreruptă în minutul 3, după ce ambele galerii au aruncat fumigene şi petarde pe teren. Stadionul a fost acoperit de un fum dens şi cele două echipe s-au strâns la mijlocul terenului. Meciul s-a reluat în minutul 9.

În clasament, primele şase locuri sunt ocupate de CFR Cluj – 51 de puncte, FCSB – 43 de puncte, FC Voluntari – 34 de puncte, FC Botoşani – 33 de puncte, Rapid – 31 de puncte şi CS Universitatea Craiova – 31 de puncte.

Reclamă

FCSB – Rapid 3-1

min 90+6 GOOOL FCSB Roş-albaştrii marceahză şi la ultima fază. Ianis Stoica face 3-1 şi stabileşte scorul final al meciului

min 90+3 GOOL FCSB Săpunaru îl faultează în careu pe Ianis Stoica, iar Florin Tănase marchează de la punctul cu var. 2-1 pentru FCSB

Min 75: Junior Morais a văzut al doilea galben după un fault dur asupra lui Valentin Crețu. Fundașul Rapidist l-a lovit pe apărătorul gazdelor direct peste picioare. Kovacs l-a trimis la vestiare.

Reclamă 4 / 0/3

Min 65: Încă o schimbare la FCSB! Toni Petrea l-a schimbat pe Octavian Popescu cu Florinel Coman. Este primul meci al lui „Mbappe de România” după patru luni.

Pauză! Scorul este 1-1! Toni Petrea a făcut două schimbări la pauză. Ianis Stoica i-a luat locul lui Budescu, iar Valentin Gheorghe l-a înlocuit pe Andrei Cordea.

Min 45+5: GOOOL Rapid! Cristi Săpunaru a înscris dintr-un penalty pe care tot el l-a scos. Fundașul rapidist a căzut de lângă Radunovic și l-a învins pe Vlad cu o execuție sigură, în plasa laterală. Jucătorii celor de la FCSB au luat foc și au sărit imediat la gâtul arbitrului Istvan Kovacs.

Min 36: Ocazie mare pentru Rapid! Sefer a șutat cu latul din interioul careului, dar Andrei Vlad a intervenit salvator.

Min 34: Intrări dure între jucătorii celor două rivale! Crepulja a intrat tare la Andrei Cordea. Istvan Kovacs încă nu a arătat vreun cartonaș galben.

Min 31: Ocazie pentru Rapid! Belu-Iordache a reluat în plasa laterală dintr-o poziție incomodă, după o centrare a lui Junior Morais.

Min 21: Ocazie pentru Rapid! Sefer a trimis primul șut pe spațiul porții pentru echipa lui Mihai Iosif.

Reclamă

Min 14: GOOOOL FCSB! Florin Tănase a reluat în plasă o minge respinsă de Horațiu Moldovan, după un șut-bombă a lui Darius Olaru, din afara careului.

Min 12: Prima ocazie a meciului! Adrian Șut a relua pe lângă poarta lui Horațiu Moldovan dintr-o poziție bună.

Min 3: Derby-ul a fost întrerupt! Fanii celor două echipe au aruncat în teren petarde și fumigene.

Min 1: A început meciul

FCSB: Vlad – Crețu, Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Șut, Tănase – Cordea, Budescu, Oct. Popescu
Rezerve: Straton – Miron, Haruț, Coman, Stoica, Gheorghe, Ov. Popescu, Oaidă, Keșeru
Antrenor: Toni Petrea

Rapid: Moldovan – Belu Iordache, Săpunaru, Dandea, Morais – Crepulja, Albu – Sefer, Ilie, Stahl – Bnou Marzouk
Rezerve: Drăghia – Bălan, Goge, Pănoiu, Popescu, Florica, Ignat, Despa, Stanici
Antrenor: Mihai Iosif

Știrea inițială

Roş-albaştrii sunt favoriţi înaintea duelului cu trupa lui Mihai Iosif. Vicecampionii sunt fără înfrângere în ultimele 12 meciuri din campionat şi au o revanşă de luat. Au pierdut în faţa nou-promovatei, în tur, ca urmare a autogolului lui Paulo Vinicius.

Giuleştenii tocmai au pus capăt unei serii de trei partide fără succes. Au reuşit să o învingă pe FC Argeş şi încearcă să rămână pe loc de play-off. Dacă reuşesc să câştige pe terenul marii rivale, o depăşesc pe Universitatea Craiova în clasament şi urcă pe podium. Au totuşi mari probleme de lot.

Un derby de tradiţie pe care îl tratăm cu maximă seriozitate. Avem o mulţime de jucători accidentaţi. Vom avea foarte mulţi juniori. Sper să dea totul pentru culorile clubului. Nu îşi revine nimeni pe o perioadă mai lungă. Nu prea am jucat cu ei de multe ori în ultimii 7 ani. Cu siguranţă vor fi la înălţime.

Luăm pas cu pas fiecare meci. CFR are o distanţă foarte mare. Ca rivalitate nu contează locul din clasament. Nu ştiu ce se întâmplă la Dinamo. Suntem peste tot acasă. Sperăm ca în primăvară să putem juca acolo”, a spus Mihai Iosif la conferinţa de presă a derby-ului cu FCSB.

S-au vândut deja peste 20.000 dintre cele 28.000 de bilete pentru derby-ul FCSB – Rapid. Pentru a putea intra pe stadion, suporterii trebuie să fie vaccinați anti-Covid-19, cu 10 zile trecute de la realizarea schemei complete, sau să dăvedească faptul că se află între a 15-a și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu coronavirus.

Toni Petrea, confuz înainte de derby: „Nici nu ştiu cine arbitrează!”

Toni Petrea a prefaţat derby-ul cu Rapid de pe Arena Naţională. Antrenorul FCSB a aflat chiar la conferinţa de presă că Istvan Kovacs a fost desemnat să conducă la centru confruntarea de foc.

Este un joc important între două echipe de tradiţie. Atmosfera va fi una plăcută cu siguranţă. Întâlnim un adversar care vine cu un moral bun. Un adversar care va încerca să ne pună probleme. Vine cu un moral bun şi are pretenţii la play-off. Suntem pregătiţi. Sper că jucătorii sunt refăcuţi.

La un asemenea meci nu poţi să motivezi jucătorii cu un rezultat. E o echipă bună şi au demonstrat că joacă. Consider că este un derby. Toată lumea doreşte spectacol. În momentul de faţă este mult mai important să câştigăm. Avem un căpitan de echipă foarte bun. Nici nu ştiu cine arbitrează. (n.r. după ce a aflat că Istvan Kovacs va arbitra). Este un arbitru bun”, a spus Toni Petrea la conferinţa de presă a derby-ului cu Rapid.

Gigi Becali a avut un mesaj clar pentru Istvan Kovacs, arbitrul desemnat să conducă de la centru derby-ul FCSB – Rapid.

Ei vor fi foarte agresivi, îl rog pe arbitru să își facă datoria, să fie atent și să jucăm fotbal. Vreau să jucăm cum văd în Europa. Nu vreau lupte greco-romane și nu vreau cotonogeală. Și trebuie să câștigăm neapărat jocul ăsta.

Eu nici meciul trecut nu-l consider pierdut. Ne-am dat un autogol (n.r. Paulo Vinicius, minutul 40, în Rapid – FCSB 1-0), dar am controlat jocul. Eu sper să controlăm jocul și să marcăm, de data asta, noi”, a spus Gigi Becali pentru ProX.

FCSB – Rapid va putea fi urmărit în această seară, de la ora 20:30, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Recomandări
Citește și:

Care va fi finala UEFA Champions League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
21:59 Farul – Sepsi 1-4! Umilință uiașă pentru echipa lui Gică Hagi! Safranko a făcut spectacol la Ovidiu 21:29 România – Japonia LIVE VIDEO în AntenaPLAY (13:30). Ultimul meci de la Campionatul Mondial de hochei pentru tricolori 21:27 OFICIAL! Edi Iordănescu poate convoca 26 de jucători pentru EURO 2024. Decizia luată de UEFA 21:08 Scandări xenofobe și decizii controversate la Farul – Sepsi! Fanii au „luat foc” după hattrick-ul lui Safranko 20:52 FotoCum a fost surprins Gică Hagi după ce Pavol Safranko a marcat un hattrick în prima repriză din Farul – Sepsi 20:28 „Îi vei lua locul lui Daniel Niculae la Rapid?” Dani Coman a dat cărțile pe față! Răspunsul a uimit pe toată lumea 20:12 VideoOlaru a primit cel mai emoţionant mesaj de la mama sa: „Am o latură mai sensibilă!” Anunţ uriaş: „Vreau titlul şi anul viitor” 19:49 „E o problemă! Sunt trist!” Daniel Pancu, verdict despre situația de la Rapid! Ce a spus despre comunicatul lui Dan Șucu 19:35 Andrey Rublev este primul finalist al turneului de la Madrid! L-a învins pe Taylor Fritz după doar 72 de minute 19:12 „Rapidismul ăsta..” Daniel Niculae, replică ironică după comunicatul lui Dan Șucu! Ce a postat pe rețelele de socializare Vezi toate știrile
Citește și