„N-o să caut alibiuri!” Flavius Stoican l-a „înțepat” pe Mircea Rednic, după ce i-a luat locul la Dinamo. „Știu la ce mă înham!”

Alexandru Ivan Publicat: 23 decembrie 2021, 20:39

Comentarii
„N-o să caut alibiuri! Flavius Stoican l-a „înțepat pe Mircea Rednic, după ce i-a luat locul la Dinamo. „Știu la ce mă înham!

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

„Sunt convins că a încercat să facă tot ceea i-a stat în putință, dar n-a fost să fie! N-o să caut alibiuri, că lotul e nu știu cum e, că bate vântul dintr-o parte, că nu știu ce lot mi-a rămas, că nu s-au făcut puncte, c-o fi, c-o păți! Știu la ce mă înham. Știu că suporterii vor fi mulțumiți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Flavius Stoican l-a taxat pe Mircea Rednic

Voi face tot ceea ce îmi stă în putere să salvăm echipa, cu toții, sunt convins că vom reuși. Chiar dacă cei mai mulți dintre microbiști nu ne dau șanse, sau mari șanse, vom face totul ca să fie bine pentru Dinamo.

Nu dau procente, dar voi face absolut tot ceea ce depinde de mine și de jucători să îndeplinim obiectivul, iar Dinamo să rămână acolo unde e loc, în acest sezon. Să fim sănătoși și apoi la anul ne fixăm ținte mai înalte”, a spus Flavius Stoican, potrivit gsp.ro.

Mircea Rednic a avut parte de un mandat dezastruos. Cu el pe bancă, Dinamo a câştigat un singur meci din cele 12 partide oficiale. Chindia a fost singura echipă învinsă de Dinamo în mandatul lui Mircea Rednic. A fost pentru a 5-a oară când Mircea Rednic a fost antrenor în „Ştefan cel Mare”. Rednic a lăsat-o pe Dinamo pe penultimul loc în clasament.

Mircea Rednic a fost dat afară de Dinamo, deşi antrenorul îşi făcuse planurile de viitor pentru a salva echipa de la retrogradare. În locul său a venit Flavius Stoican, cel care a mai antrenat de două ori Dinamo.

Reclamă
Reclamă

Câți bani are de încasat Mircea Rednic după ce a fost demis de la Dinamo

Aministratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a dezvăluit că Mircea Rednic are de încasat doar salariul aferent pentru luna noiembrie, după ce a fost demis din funcția de antrenor principal. Plecarea „Puriului” a fost facilitată de faptul că nu și-a îndeplinit obiectivele pe plan sportiv.

„Credeți-mă că sunt un om cu mare experiență și nu riscam să bag clubul într-un litigiu aiurea cu domnul Mircea Rednic, dacă noi nu eram acoperiți de contract. Iar Mircea Rednic știe foarte bine contractul din scoarță în scoarță. În contract sunt niște clauze foarte bine stabilite, pe care domnul Rednic nu le-a îndeplinit din punct de vedere sportiv sau puteți să îi spuneți și profesional.

Nu intrăm aici în detalii, deoarece contractul este confidențial. Astfel că, noi ne-am folosit de acele clauze și am decis să îi reziliem contractul unilateral. Avem să îi plătim domnului Rednic, doar banii aferenți salarului dânsului pe luna noiembrie, atât.

Reclamă

Avea și dânsul o clauză în favoarea sa, dar nu s-a mai putut folosi de ea deoarece nu și-a îndeplinit obiectivele. Îmi pare rău că a trebuit să ne despărțim în aceste condiții de dânsul, dar nu mai mergea așa și a trebuit să luăm o decizie pentru binele lui Dinamo”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit prosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:27

VideoJurnal Antena Sport | Mica sirenă din Giulești

20:25

Filipe Coelho vrea o nouă noapte magică pentru Universitatea Craiova în Europa: „Suntem singurii care au reuşit asta”

20:24

VideoJurnal Antena Sport | Poartă Formula în suflet

20:22

VideoJurnal Antena Sport | Liga visurilor lui Hagi

20:19

VideoJurnal Antena Sport | Doar Dinamo București

20:17

VideoJurnal Antena Sport | Să vină milioanele

1 Ce lovitură! Un atacant cu 11 goluri în 10 meciuri vine în Liga 1 2 Jamal Musiala a leșinat din nou! Clipe de coșmar în decurs de câteva zile pentru starul lui Bayern Munchen 3 Singurul jucător criticat de Gigi Becali după victoria dramatică a FCSB-ului: „Vrea să fie şmecher” 4 Foto„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum! 5 Ce suspendare a primit Daniel Pancu, după ce a fost eliminat în Rapid – Dinamo 0-1 6 E gata! Ioan Varga renunță la CFR Cluj și a anunțat numele noului președinte: „Mi-a ajuns și m-am săturat!”
Citește și