“N-o să caut alibiuri!” Flavius Stoican l-a “înțepat” pe Mircea Rednic, după ce i-a luat locul la Dinamo. “Știu la ce mă înham!”

Alexandru Ivan Publicat: 23 decembrie 2021, 20:39

Comentarii
N-o să caut alibiuri! Flavius Stoican l-a înțepat pe Mircea Rednic, după ce i-a luat locul la Dinamo. Știu la ce mă înham!

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

“Sunt convins că a încercat să facă tot ceea i-a stat în putință, dar n-a fost să fie! N-o să caut alibiuri, că lotul e nu știu cum e, că bate vântul dintr-o parte, că nu știu ce lot mi-a rămas, că nu s-au făcut puncte, c-o fi, c-o păți! Știu la ce mă înham. Știu că suporterii vor fi mulțumiți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Flavius Stoican l-a taxat pe Mircea Rednic

Voi face tot ceea ce îmi stă în putere să salvăm echipa, cu toții, sunt convins că vom reuși. Chiar dacă cei mai mulți dintre microbiști nu ne dau șanse, sau mari șanse, vom face totul ca să fie bine pentru Dinamo.

Nu dau procente, dar voi face absolut tot ceea ce depinde de mine și de jucători să îndeplinim obiectivul, iar Dinamo să rămână acolo unde e loc, în acest sezon. Să fim sănătoși și apoi la anul ne fixăm ținte mai înalte”, a spus Flavius Stoican, potrivit gsp.ro.

Mircea Rednic a avut parte de un mandat dezastruos. Cu el pe bancă, Dinamo a câştigat un singur meci din cele 12 partide oficiale. Chindia a fost singura echipă învinsă de Dinamo în mandatul lui Mircea Rednic. A fost pentru a 5-a oară când Mircea Rednic a fost antrenor în „Ştefan cel Mare”. Rednic a lăsat-o pe Dinamo pe penultimul loc în clasament.

Mircea Rednic a fost dat afară de Dinamo, deşi antrenorul îşi făcuse planurile de viitor pentru a salva echipa de la retrogradare. În locul său a venit Flavius Stoican, cel care a mai antrenat de două ori Dinamo.

Reclamă
Reclamă

Câți bani are de încasat Mircea Rednic după ce a fost demis de la Dinamo

Aministratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a dezvăluit că Mircea Rednic are de încasat doar salariul aferent pentru luna noiembrie, după ce a fost demis din funcția de antrenor principal. Plecarea “Puriului” a fost facilitată de faptul că nu și-a îndeplinit obiectivele pe plan sportiv.

„Credeți-mă că sunt un om cu mare experiență și nu riscam să bag clubul într-un litigiu aiurea cu domnul Mircea Rednic, dacă noi nu eram acoperiți de contract. Iar Mircea Rednic știe foarte bine contractul din scoarță în scoarță. În contract sunt niște clauze foarte bine stabilite, pe care domnul Rednic nu le-a îndeplinit din punct de vedere sportiv sau puteți să îi spuneți și profesional.

Nu intrăm aici în detalii, deoarece contractul este confidențial. Astfel că, noi ne-am folosit de acele clauze și am decis să îi reziliem contractul unilateral. Avem să îi plătim domnului Rednic, doar banii aferenți salarului dânsului pe luna noiembrie, atât.

Reclamă

Avea și dânsul o clauză în favoarea sa, dar nu s-a mai putut folosi de ea deoarece nu și-a îndeplinit obiectivele. Îmi pare rău că a trebuit să ne despărțim în aceste condiții de dânsul, dar nu mai mergea așa și a trebuit să luăm o decizie pentru binele lui Dinamo”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit prosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Lionel Messi e primul jucător care înscrie în 7 meciuri consecutive la Mondiale. Va marca şi cu Capul Verde?
Loading ... Loading ...
Citește și:
3:58

Superb! Gestul făcut de Didier Deschamps când l-a scos pe Kylian Mbappe de pe teren în Franța – Suedia

3:55

Mexic – Ecuador, LIVE VIDEO, 04:00 (Antena 1 şi AntenaPLAY). Startul meciului, amânat cu o oră. Echipele de start

3:18

Mbappe, replică fabuloasă după calificarea în optimile Mondialului. Ce a spus de meciul cu Paraguay

3:13

„Aveți o stea norocoasă care veghează?” Răspunsul cutremurător al lui Deschamps, după moartea mamei lui

2:46

Ce va face NASA dacă SUA câștigă Cupa Mondială? Anunțul a surprins pe toată lumea

2:44

Tottenham tocmai a făcut cel mai scump transfer din istoria sa: 98 de milioane pentru un jucător out de la Mondial

1 FCSB a anunţat despărţirea OFICIALĂ de încă un jucător: “Astăzi se încheie în mod oficial aventura în roș-albastru” 2 Surpriză! Marius Marin semnează, dar nu cu Sevilla! Echipa la care va evolua mijlocaşul naţionalei 3 Decizie “bombă” la Dinamo! “Câinii” renunţă la unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei 4 Harry Kane, lovitură uriaşă şi contract de 90 de milioane de euro. Atacantul Angliei e gata să semneze 5 “Ofertă scandaloasă!” Florentino Perez sparge banca pentru starul de la Cupa Mondială! Real Madrid, gata să doboare recordul 6 VIDEOOlanda 1-1 Maroc, 2-3 după penalty-uri. “Leii din Atlas” se califică în optimi după o serie dramatică de la 11m
Citește și