Nicolae Stanciu mai are contract un an şi jumătate cu cehii de la Slavia Praga. Chiar dacă este unul dintre liderii echipei pe care a dus-o până în grupele Ligii Campionilor, Stanciu vrea să să joace la cel mai înalt nivel. Visează să ajungă în Spania, să se bată cu Real Madrid şi Barcelona.
Nicolae Stanciu visează la un transfer în Spania
“Cred că mi s-ar potrivi campionatul din Spania. La 28 de ani este mai greu să ajungi într-un campionat foarte puternic, dar niciodată nu ştii ce se poate întâmpla“, a spus Nicolae Stanciu într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena Sport.
La Ştirile Antena Sport, de la 19.55, vedeţi ce a spus Nicolae Stanciu despre noul selecţioner, dar şi despre jucătorul român care poate fi vândut pe zeci de milioane de euro.
Cursă în trei pentru postul de selecționer al României
Răzvan Burleanu a decis să renunțe la varianta de a-i propune postul de selecționer lui Victor Pițurcă. Președintele Federației Române de Fotbal l-a scos din cărți pe antrenorul de 65 de ani, care a fost pe banca naționalei în trei mandate, ultima dată între 2011 și 2014.
Adi Mutu, Edi Iordănescu și Ladislau Boloni sunt antrenorii care au păstrat șanse pentru a semna contractul cu FRF. Din informaţiile as.ro, Mutu este mare favorit pentru a deveni selecționerul României. Acesta ar fi ajuns la un acord de principiu cu Burleanu și Stoichiță încă de la începutul lunii decembrie.
Chiar și așa, șefii Federației au fost în Franța pentru a purta o discuție cu Ladislau Boloni. Și Adrian Ursea a fost o variantă de luat în calcul.
- Nicolae Stanciu visează la un transfer în Spania
- Ce a spus despre noul selecţioner
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Nicolae Stanciu, prima victorie de la revenirea în China în ziua chemării sale la naţională! Nota primită
- Mirel Rădoi face primul transfer la FCSB! Gigi Becali îi dă salariu de 25.000 de euro pe lună
- A văzut lotul convocat de Mircea Lucescu și s-a convins, înainte de Turcia – România: „În ei va sta calificarea”
- Jucătorul dorit de Cristi Chivu la Inter se operează! Când este așteptat să revină fotbalistul din Premier League
- “Ce aşteptări ai de la Ianis?” Răspunsul lui Gică Hagi înainte de barajul Turcia – România
































