“Este un start perfect pentru Simona Halep. Chiar dacă vorbim de un turneu mai mic, forma arătată, încrederea, sunt la un nivel mare şi acum contează ca toate acestea să se vadă la Australian Open.
Mă bucur că nu joacă la Sydney. De asta mă bucur cel mai mult. A jucat o săptămână aici, îi ajunge. Dacă s-ar fi dus şi acolo şi ar fi ajuns în fazele finale sau ar fi câştigat turneul, ar fi ajuns obosită la Australian Open. E foarte important”, a spus Ilie Năstase, citat de fanatik.ro.
Ilie Năstase: Simona Halep nu mai are nevoie de antrenor în timpul meciurilor
Simona Halep i-a mulţumit lui Darren Cahill de mai multe ori în ultimele zile pentru ajutorul pe care i l-a acordat pe teren şi în afara lui. Năstase condideră că, cel puţin după ce intră în arenă, românca ajunsă la 30 de ani nu mai are nevoie de sfaturile antrenorilor.
“Adrian Marcu, Daniel Dobre sunt foşti jucători de tenis, au experienţă mare şi în antrenorat, este foarte bine pentru Simona. Dar odată ce a intrat pe teren, nu poate să îi mai spună nimeni nimic. Este doar ea.
Nici Marcu, nici Dobre, nici taică-su, nici eu, nu putem să îi mai dăm niciun sfat când e pe teren. Va avea o săptămână în care să se pregătească pentru Australian Open şi la ce formă a arătat până acum, poate să arate lucruri bune”, a mai spus Năstase.
Simona Halep l-a cucerit pe Mats Wilander!
Simona Halep l-a cucerit pe Mats Wilander. Expertul Eurosport susţine că românca va mai câştiga un Grand Slam şi că va reveni în Top 3 WTA, dacă va continua să evolueze cum a făcut-o în acest început de an. Simo s-a impus, azi, la Melbourne Summer Set 1.
”Simona Halep va fi foarte dificil de învins. Nu o să `ucidă’ pe nimeni pe teren în materie de putere, dar nu așa a câștigat cele două titluri de Grand Slam pe care le are în palmares. E foarte experimentată, nu e o jucătoare în vârstă, dar are experiență în comparație cu majoritatea adversarelor sale.
E adevărat că nu are armele adversarelor sale, dar cred că depinde doar de ea dacă va mai câștiga titluri de Grand Slam. Apare mereu pe teren pregătită să lupte, va fi foarte greu pentru oricine o întâlnește.
Mats Wilander crede că Simona Halep va mai câştiga turnee de Grand Slam
Cred că Simona are șanse foarte mari să se lupte pentru cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA. Cred că e mult mai simplu să fii sus în clasament decât să câștigi un Grand Slam. Ca să fii pe locurile 1, 2 sau 3 tot ce trebuie să faci e să fii constant.
Ca să câștigi un Grand Slam ai nevoie de noroc, ai nevoie să nu întâlnești o jucătoare precum Sabalenka, o tenismenă care lovește foarte puternic. Totuși, cred că încrederea ei crește de fiecare dată când e la un turneu major. Cred că va mai cuceri un titlu de Grand Slam și dacă continuă să joace ca până acum, va reveni în Top 3 WTA”, a spus Mats Wilander, potrivit eurosport.ro.
Simona Halep – Veronika Kudermetova 6-2, 6-3. Simona este noua campioană de la Melbourne Summer Set 1. Cap de serie numărul 2, românca a triumfat în competiţia de categorie WTA 250. A câştigat astfel cel de-al 23-lea turneu din carieră.
- Ilie Năstase o laudă pe Simona Halep
- Simona a câştigat Melbourne Summer Set 1
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic a ales jucătorul cu care se „identifică complet”
- Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Cincinnati Open, de la 0-1 la seturi cu Kalinskaia. Câți bani primește după victorie
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea




































