Foto

O vedetă milionară din România e în pragul disperării. A ajuns cu copiii la spital, în stare gravă. „A venit ambulanța și nu au știut ce să facă!”

Antena Sport Publicat: 16 ianuarie 2022, 9:01

Comentarii
O vedetă milionară din România e în pragul disperării. A ajuns cu copiii la spital, în stare gravă. „A venit ambulanța și nu au știut ce să facă!”

Instagram Larisa Drăgulescu

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Larisa Drăgulescu a dezvăluit că a încercat să-i trateze pe micuți, dar starea de sănătatea a copiilor nu s-a îmbunătățit. Culmea, nici medicii de pe ambulanță n-au știut ce să mai facă, astfel că vedeta a fost transportată de urgență la spital cu cei doi copii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Larisa Drăgulescu, cu copiii la spital în stare gravă

Sunt în carantină, însă nu sunt eu infectată. Din nefericire sunt copiii mei, și nici nu s-au simțit foarte bine, nu a fost o formă prea ușoară, dar trebuie să stau și eu cu ei în carantină, izolată cu ei.

Fetița a făcut temperatură foarte mare, până la 40, făcea din trei în trei ore. I-am administrat eu medicamente și tot ce am știut, și comprese de toate felurile, însă nu a funcționat, și până la urmă am sunat la 112, a venit ambulanța, și nu au știut nici ei ce să facă, decât să ne ia la spital”, a spus Larisa Drăgulescu, citată de wowbiz.ro.

Vedeta a spus că a primit o rețetă, tratament pe care-l urmează acasă. Larisa a dezvăluit că s-a speriat foarte tare, că baiatul parcă ar avea gripă, iar fetița a făcut încontinuu febră.

„ Ne-a dat o rețetă, tratament și facem acasă, plus că a iesit imediat, a doua zi, și băiețelul cu PCR-ul la fel, a ieșit și el pozitiv și a trebuit să stau acasă, să am grijă de amândoi, că nu ne internam toți trei.

Reclamă
Reclamă

Acum sunt puțin mai bine, dar nu pot să zic că sunt chiar bine, dar au simptome foarte diferite. Băiatul zici că are gripă, tușește foarte urât, e foarte răgușit, n-a făcut febră, iar fetița a făcut febră încontinuu și nu tușește. M-am speriat foarte tare, nu mi s-a mai întâmplat să nu mă descurc cu ei până la vârsta asta”, a mai spus Larisa Drăgulescu.

Larisa Drăgulescu are un băiat și o fată, Richard și Beatrice, din mariajul cu celebrul gimnast Marian Drăgulescu. Cei doi au divorțat după ce au recunoscut că au ajuns să se ia la bătaie din cauza scandalurilor.  Culmea, actualul soț al Larisei a preluat numele Drăgulescu. Ironia sorții e că acesta are același prenume, Marian.

Larisa Drăgulescu a făcut o avere din videochat

Larisa Drăgulescu o duce bine și pe plan profesional. Fosta soție a lui Marian Drăgulescu s-a apucat de videochat și susține că a făcut o avere de două milioane de euro.

Reclamă

„Nu se împart lucrurile între mine și el. Contractul pe care am ales să îl fac este unul definitiv. Momentan tot ce am este pe numele meu și al mamei mele iar peste un an când va face fata mea 18 ani, voi muta actele pe numele ei. Mai exact, jumătate din bunurile mele îi vor reveni fetei iar cealaltă jumătate îi vor reveni băiatului peste trei ani când va deveni și el major.

Asta înseamnă: casele, afacerea salonului și intenționez în câteva luni să achiziționez și un teren pentru a amenaja un teren sintetic pentru sport. Va fi un teren sintetic de fotbal acoperit, o bază sportivă mai exact ( balon ) și cu un bar care să aibă o terasă unde oamenii să se hidrateze înainte sau după efort. Am făcut niște calcule și totul mă duce undeva la 100.000 de euro”, a spus Larisa Drăgulescu, potrivit impact.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:20

Marius Șumudică, detalii de la primul antrenament la CFR Cluj. Ce a spus despre obiectivul trasat alături de conducere

11:15

Motivul incredibil pentru care David Popovici e recunoscător că s-a născut în România: „La prima vedere nu pare un avantaj”

11:00

Victoria lui Dinamo din derby, pusă sub semnul întrebării: „Nu e corect. Rapidul merita mai mult”

10:44

Corvinul – CFR Cluj LIVE TEXT (21:30). Debut pentru Marius Șumudică. Echipele probabile

10:42

Reacţia lui Alex Dobre, după scandalul făcut de Daniel Pancu în Rapid – Dinamo 0-1: „Ne inspiră”

10:37

Oțelul – Universitatea Craiova LIVE TEXT (18:30). Oltenii vor revanșa în campionat. Echipele probabile

1 Momente teribile la Bayern – Leipzig! Musiala s-a prăbușit pe gazon fără să fie lovit! Toți jucătorii au sărit să-l salveze 2 E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie” 3 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile 4 Foto„Îmi cer scuze.” Anunţul făcut de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanţa istorică 5 David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse” 6 Reacția lui Cătălin Cîrjan, după ce Dinamo a câștigat pe Giulești: „Am știut să suferim! Pentru mine, o victorie ca oricare alta”
Citește și