Gică Hagi a răbufnit când a fost întrebat despre oferta lui Beșiktaș pentru ”perla” Enes Sali
Gică Hagi a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă este adevărată oferta primită de la Beşiktaş Istanbul pentru Enes Sali.
“E total fals, inclusiv suma. E ridicol. Am ajuns să ne ducem în ridicol. Din păcate, chiar aici am ajuns, nu că mamă, Sali, ce jucător mare, dar nici…Lucruri inventate, scoase, mă mir şi eu, care cred că sunt prima persoană care ştie cel mai bine. Lucruri scoase doar de dragul de a apărea”, a precizat Hagi.
”Regele” a mai afirmat că valoarea lui Sali este mai mare decât suma vehiculată pentru eventualul transfer.
“La Sali dacă îl vrea cineva să vină să discute directe, dar nu pe acea sumă. Sali e cu noi, sperăm să fie cu noi cât mai mult. Practic, o ştire total falsă, care nu are nicio legătură, nu ştiu ce s-a urmărit cu ea, ce se urmăreşte. Rămân câteodată mască la ce văd şi ce citesc.
Dar asta e, mergem înainte, face parte din jocul ăsta al fotbalului, dar totuşi vorbim de un copil, poate părinţii citesc. Cred că valoarea lui Sali e mult mai mare faţă de ce s-a scris şi faţă de clubul care l-a dorit care e club bogat, în Turcia. Iar în Turcia, din ce ştiu eu, cluburile sunt mult mai bogate”, a mai declarat Hagi.
Barcelona l-a lăudat pe Enes Sali după ce a scris istorie la națională
Barcelona nu l-a uitat pe Enes Sali. Trecut pe la celebra „La Masia”, puștiul de doar 15 ani a fost felicitat de clubul catalan după ce a scris istorie la naționala României.
Enes Sali a fost introdus de Mirel Rădoi în finalul meciului cu Liechtenstein, scor 2-0 pentru România, ultimul din grupa de preliminarii pentru CM 2022. La 15 ani și 264 de zile, jucătorul celor de la Farul a devenit cel mai tânăr internațional din istorie într-un meci oficial.
„Ce mândrie!”, a scris Barcelona pe contul oficial de Tweeter, după ce Sali a intrat în cărțile de istorie.
