Eva Tofalvi, ”regina” biatlonului din România, trage un semnal de alarmă
Eva Tofalvi este de părere că sportul românesc are nevoie de mai multe investiții pentru a obține rezultate la competițiile internaționale. ”Regina” biatlonului a oferit ca exemplu Norvegia, o țară de aproape patru ori mai mică decât România, dar care obține medalii pe bandă rulantă.
”Trebuie să investim. Sportul trebuie să fie pe primul loc în România. Norvegia a luat doar la biatlon 14 medalii. Ne uitam și ziceam: ”Doamne Ferește, o să fie un dezastru!”, dar n-a fost. Noi am avea mai multe șanse ca ei. E vorba despre bani. Noi avem copii talentați, dar dacă nu investim în ei…
Sportul a evoluat foarte mult, iar noi am rămas în urmă. Nu avem în România o pârtie de bob. Cu asta am zis totul. Cum vrem noi să facem dacă nu avem sub picioare nimic? Cum îi facem pe cei mici să iubească sportul?”, a declarat Eva Tofalvi, în exclusivitate, la AS.ro LIVE.
Eva Tofalvi, ”regina” biatlonului din România
Eva Tofalvi a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice. Fosta biatlonistă a fost purtătoarea drapelului României la festivitatea de deschidere a JO de Iarnă din 2002, 2010 și 2014.
De-a lungul carierei, Eva a avut rezultate notbabile, precum:
- locul 11 Individual și locul 31 Sprint (Jocurile Olimpice de iarnă din 1998)
- locul 52 Individual și locul 61 Sprint (Jocurile Olimpice de iarnă din 2002)
- locul 19 Individual și locul 70 Sprint (Jocurile Olimpice de iarnă din 2006)
- Eva Tofalvi, ”regina” biatlonului din România, trage un semnal de alarmă
- Mesajul transmis de marea sportivă la AS.ro LIVE
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Războiul din Orientul Mijlociu a făcut o nouă “victimă”
- Ronnie O’Sullivan, după ce a scris istorie cu un break de 153: “Am vrut să fiu primul”
- Genialul Ronnie O’Sullivan scrie istorie. A reușit cel mai mare break din toate timpurile
- Turcia – România 32-37. “Tricolorii”, victorie importantă în manşa tur a calificărilor la CM. Scorul putea fi şi mai mare
- U-BT Cluj, eliminată dramatic din sferturile EuroCup. Ardelenii conduceau cu 25 de secunde înainte de final
































