Maryna Striletska trece prin momente oribile în Ucraina, după invazia declanșată de Rusia joia trecută. Războiul a prins-o pe arbitra ucraineancă în nord-estul țării, într-o localitate din apropierea orașului Harkiv.
Mărturia cutremurătoare a unei ucrainence care a fost tâlhărită în propria casă! “Soldaţii ruşi cer mâncare și apă, apoi îți iau tot ce ai!”
Striletska, care a fost tușier la meciul România – Liechtenstein 2-0, de anul trecut, din preliminariile Campionatului Mondial, a acordat un interviu emoționant în presa britanică, în care a dezvăluit că soldații ruși au tâlhărit-o în propria casă, după ce arbitra le-a oferit mâncare și apă.
“Asta e viaţa noastră, la ora actuală. Eu şi familia mea stăm acasă, deja este a 6-a zi în care suntem aşa. Uneori sunt explozii, putem auzi tancurile şi exploziile lor. Nu mă mai pot antrena dimineaţa, nici să ies afară din casă. Nu este sigur deloc. Soldații ruși își fac apariția la casele noastre cu mitraliere, dar le este foame. Ne cer mâncare și apă, apoi ne iau tot ce avem.
Mă aflu în contact în continuu cu colegii mei, dar ei se află într-o zonă mai liniştită. Invadatorii sunt peste tot în jurul nostru, nu putem scăpa. Acum este linişte în satul meu, dar în localităţile vecine se aud luptele, exploziile și bombele.
Război în Ucraina | Maryna Striletska: “Ucrainenii sunt neînfricaţi! Pregătim acasă cocktail-uri Molotov!”
În Okhtyrka, o localitate aflată la 40 de km de satul meu, au lansat deja o bombă termobarică, pentru prima oară în istorie. Acum, cel mai sigur este să stai acasă și să te rogi. Avem un subsol și putem să ne ascundem acolo. Până acum am dormit pe podea, lângă subsol.
Ucrainenii sunt neînfricați. Am cărat mine cu mâinile goale și am reușit să oprim tancuri fără arme. Pregătim acasă cocktail-uri Molotov ca să ne protejăm casele.”, a povestit Maryna Striletska, pentru The Mirror.
- Ucraineanca Maryna Striletska, tâlhărită de ruşi în propria casă
- “Ne cer mâncare și apă, apoi ne iau tot ce avem!”
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Ce salarii încasează Răzvan Burleanu de la FRF și FIFA. Suma uriașă care îi intră în conturi lună de lună
- Cum l-au numit arabii pe Cosmin Olăroiu, după ce au văzut gestul făcut de milionarul român în plină stradă!
- “E un moment istoric și pentru mine”. Nadia Comăneci, sărbătorită în Parlamentul European la 50 de ani de la 10-le din Montreal
- Gestul lui Cosmin Olăroiu despre care toată lumea vorbeşte. Imaginile au devenit virale în Dubai
- Diferenţa uriaşă de vârstă dintre Diana Şucu şi patronul Rapidului, Dan Şucu. Cum s-au cunoscut cei doi


































