Mariupol este cel mai bombardat oraş din Ucraina. Chiar şi apartamentul lui Gennadiy Orbu a ajuns o ruină. Sute de oameni au stat pe întuneric, alături de antrenor, fără hrana şi fără apă.
Prin ce a trecut Gennadiy Orbu în Mariupol
„Abia ieri am reuşit să scap din Mariupol şi să ajung într-un loc sigur. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt în viaţă atât eu, cât şi familia mea. Am fost acolo în 21 de zile. Apartamentul meu este ruinat acum.
Am stat în subsolul unei clădiri cu locuinţe. Am fost aproximativ 200 de oameni acolo. Nu puteam comunica cu cei din exterior, nu aveam electricitate, apă şi gaz. Cel mai important lucru era să îmi hrănesc copiii şi soţia. Ne-am ajutat unii pe alţii. (Reporter: De unde vă luaţi mâncarea?) Am trăit în general cu cereale şi cartofi, nu aveam carne„, a declarat Gennadiy Orbu potrivit sport.ua.
Antrenorul puştilor de la Mariupol a dezvăluit cât de dificil i-a fost şi să facă rost de apă potabilă. Gennadiy a recunoscut că a avut noroc în momentul în care a părăsit oraşul.
„Am stat cinci ore la coadă, sub lansatoare de grenade, pentru a aduna două sticle cu apă potabilă. Am văzut cadavrele unor civili uciși, care zăceau pe stradă. Am încercat să nu ieșim din subsol decât atunci când aveam nevoie ceva. Nu am văzut niciun soldat rus, am fost bombardați din aer.
Totul s-a întâmplat spontan (n.r. plecarea din Mariupol). Nu era comunicare, nu știam unde și când se deschideau coridoarele verzi. Prietenii ne-au ajutat cu mașinile, iar dimineața, pe riscul nostru, am decis să mergem singuri.
A fost un un convoi de vreo sută de mașini civile, ne-am alăturat lor și am plecat. Tot ce am luat cu mine a fost o pereche de treninguri, pantofi de alergat și documente„, a mai spus Orbu.
Gennadiy Orbu a fost mijlocaş şi are 17 selecţii în naţionala Ucrainei. A evoluat pentru Șahtior Donețk, Rotor Volvograd, Vorskla Naftogaz și Sokol. A fost şi antrenor secund la Şahtior Doneţk, echipă la care a scris istorie Mircea Lucescu.